Sport

Sâmbătă, primul meci de Cupa României pentru Berca

Noul sezon al Cupei României, ediția 2025-2026, debutează miercuri, 9 iulie 2025, când sunt programate meciurile din prima etapă a Fazei Regionale a competiției. Cele 14 jocuri au ca start ora 18.00.

Federația Română de Fotbal stabilea în urmă cu două săptămâni, prin tragere la sorți,  programul Fazei Regionale a Cupei României, competiție aflată la al patrulea sezon de când are un nou format. Câștigătoarele Cupei din fiecare județ, respectiv din București, adică 42 de echipe, împărțite în grupe de câte trei formații, câte două în fiecare din cele șapte regiuni, joacă pentru șapte locuri în faza următoare a competiției, Turul 1 din Faza Națională.

Petrolul Berca, reprezentanta județului Buzău, va debuta în grupa 1, regiunea 7, pe teren propriu, în fața campioanei județului Vrancea.  Victoria Gugești a evoluat în acest an în barajul de promovare pentru Liga a III-a, însă a capotat împotriva celor de la Agigea, după ce a pierdut manșa tur cu 1-0, iar pe teren propriu n-a reușit să întoarcă rezultatul, meciul încheindu-se cu un scor alb. Vrâncenii se tot chinuie, de altfel, să promoveze de câțiva ani buni, pierzând inclusiv un baraj (cu cântec), împotriva celor de la Limpeziș, acum câțiva ani.

Vrâncenii au jucat deja primul meci în grupă, partidă pe care au pierdut-o miercuri după amiază, la penalty-uri, după ce la finele timpului regulamentar scorul a fost 2-2. „Panterele”, așa cum își spun cei din Gugești, au condus cu 2-0 în prima repriză.

Pentru meciul de sâmbătă, programat la ora 18.00, cei de la Berca fac apel către toți microbiștii din zonă, argumentând că prezența unui număr mare de spectatori ar putea fi decisivă pentru un rezultat bun: „Sunt convins că prezența echipei noastre, după aproape zece ani de absență, în prim planul fotbalului buzoian și național, este un motiv de mândrie atât pentru suporterii echipei noastre cât și pentru membrii comunității locale. Îmi doresc ca jucătorii noștri să înțeleagă responsabilitatea care apasă pe umerii lor și sunt convins că vor fi determinați, ambițioși și dornici de a-și demonstra valoarea sportivă. Avem o echipă care a știut să treacă peste o perioadă dificilă dând dovadă de caracter și personalitate. Sunt mândru de jucători și cred, cu tărie, în oamenii de dincolo de tricou. Totodată, sper ca suporterii echipei, oamenii potenți din comunitatea locală și nu numai, să fie alături de echipa noastră”, declară Gabriel Ibriș, fost căpitan al Gloriei Buzău, actual antrenor al formației.

Bercanii s-au întărit pentru un parcurs cât mai bun în grupă, transferându-l zilele trecute pe Dan Stan, fotbalist care evoluase timp de opt sezoane la Metalul. Este de fapt o revenire a mijlocașului defensiv la echipa sub culorile căreia jucase în tinerețe.

Cel de-al doilea meci al țintarului va fi în deplasare, la Constanța, partida fiind programată pe 16 iulie. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază, Turul 1 din faza națională.

Articole similare