Sport

Şahiştii Gloriei, medaliaţi la Festivalul Internaţional de la Slobozia

De curând, Slobozia a fost gazda Festivalului Internaţional de Şah Satori, eveniment aniversar al clubului din localitatea ialomiţeană, care a marcat 25 de ani de existenţă în peisajul sportiv. Întregul eveniment a avut loc la Centrul Cultural „Ioan Perlea”, unde şi-au dat întâlnire 370 de sportivi, reprezentând patru naţiuni, aceştia fiind repartizaţi în opt secţiuni de concurs, în funcţie de vârstă şi nivel de competenţă.

SCM Gloria Buzău a deplasat la Slobozia o delegaţie formată din 19 sportivi, sub coordonarea antrenorului FIDE Christiansen Sava, având drept obiectiv verificarea nivelului competiţional şi coagularea relaţiilor de colaborare între performerii care vor reprezenta Buzăul în 2020 la nivel naţional şi internaţio­nal, atât în competiţiile individuale, cât şi în cele pe echipe. Secţiunea U2200, unde au fost înscrişi sportivi având coeficientul ELO cuprins în intervalul 1801 – 2200, a reprezentat  zona unde s-au concentrat cei mai valoroşi participanţi. Gloria a fost reprezentată aici de către Cosmin Nedelcu (2143), Daniel Done (2008) şi Ştefan Berechet (1862), fiecare dintre ei cu propriile obiective de performanţă.

Arătând un joc foarte sigur, în special cu piesele albe, cu care a câştigat toate partidele disputate, Ştefan a infirmat calculele hârtiei, care îi ofereau şansa 21, conform listei de start, terminând competiţia la egalitate pe locurile 4-7 cu 4 puncte din 6 posibile, prestaţie care i-a asigurat şi locul 3 în ierarhia sportivilor U2000.

La a doua secţiune valorică, U1800, unde au fost înscrişi sportivi având coeficientul ELO cuprins în intervalul 1800 – 1401, Gloria a avut la start trei reprezentanţi tineri, cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, care s-au înfruntat cu adulţi experimentaţi. La prima apariţie în culorile Gloriei, Robert Sava (1609), liderul generaţiei 2010 la nivel naţional şi principalul favorit la cucerirea aurului pentru categoria sa de vârstă în 2020, a arătat un joc foarte solid, terminând competiţia cu o singură înfrângere din 6 runde.

Prestaţii bune au avut atât Răducu Ciulic (1496), cât şi Adrian Popescu (1450), care au etalat un joc matur pentru vârsta lor împotriva unor sportivi cu state vechi pe eşichier. Secţiunea U1400 a adus Gloriei şi două medalii prin Luca Crăciun (1331), care a obţinut argintul în clasamentul general, şi prin Beatrice Hristea (1325), o nouă achiziţie a clubului, care la debut a fost recompensată cu bronz în ie­ra­rhia fetelor. În turneul copiilor de 10 ani, David Cîrstian (1117) a avut o prestaţie de remarcat, terminând întrecerea cu 5 puncte din 6 posibile, suficiente pentru clasarea la egalitate pe locurile 2-5, însă în afara podiumului.

Debut perfect: aur la doar 7 ani!

Grupa celor mai mici sportivi, cei de 8 ani, a prilejuit debutul pentru cei care sunt posesorii speranţelor clubului pentru anii care vor urma. La doar 5 ani, copiii care se antrenează 6 ore pe săptămână în sălile din Crâng, au disputat 10 ore de competiţie oficială. Dintre aceştia s-a detaşat Robert Dobre, prin modul în care a concurat şi prin capacitatea de a învăţa rapid din propriile greşeli, fapt care i-a adus aurul în ierarhia copiilor de 7 ani.

Performanţele sportivilor buzoieni au clasat Gloria între primele trei în ierarhia echipelor care şi-au trimis reprezentanţii la Slobozia şi dau încredere pentru reprezentarea cu succes în viitoarele întreceri şahiste din calendarul oficial.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker