Administrație

Săhăteni: Spectacol de 1 Iunie, organizat de Primărie

Primarul Marius Alexandru și echipa din subordine în Primăria Săhăteni au în pregătire un eveniment ce va fi dedicat tuturor copiilor din comună, începând cu cei de grădiniță și continuând cu cei aflați în cele două niveluri școlare, primar și gimnazial. Aproximativ 300 de „grădinari” și elevi din Săhăteni vor fi, deopotrivă, protagoniști și beneficiari într-un spectacol original, pregătit la fiecare grupă de grădiniță sau clasă, sub îndrumarea educatoarelor și a profesorilor, pentru data de 30 mai, cu începere de la ora 10.00.

„Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită, la Săhăteni, în fiecare an, dar de data aceasta am propus cadrelor didactice o implicare mai mare, astfel ca în cadrul evenimentului mare să-și găsească locul fiecare dintre copiii de grădiniță și elevii școlilor noastre. Autoritățile locale și-au asumat pregătirea și organizarea locației – scena pentru producerea evenimentelor pregătite de copii a fost amenajată în incinta bazei sportive, așa cum vor încerca să fie la înălțime și în ce privește asigurarea de cadouri, specifice vârstei lor”, spune primarul comunei Săhăteni, Marius Alexandru.

Cadrele didactice, copiii și elevii din sistemul de învățământ din comuna Săhăteni au promis un spectacol de excepție, cu episoade specifice, care se vor derula pe scena amenajată în imediata apropiere a sălii de sport. Sunt pregătite piese de teatru, momente corale și interpretări individuale, dar vor fi organizate și ateliere de lucru pe diverse tematici, precum științe și pictură. Un segment important în cadrul evenimentului dedicat copiilor din Săhăteni va fi ocupat cu activități și jocuri sportive, minicompetiții ce vor fi aplaudate, de pe margine, de susținători – părinți, familii și invitați. Nu în ultimul rând, atmosfera de sărbătoare va putea fi „gustată” inclusiv la standul cu înghețată sau cu vată de zahăr.

Noi proiecte dedicate școlii

În agenda zilnică, primarul Marius Alexandru urmărește evoluția a cel puțin două proiecte, ce au programată etapa de implementare într-o perioadă imediată. Este vorba despre atragerea unei finanțări europene  în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ un milion de lei, adică 10 miliarde de lei vechi, pentru achiziția de componente IT și mobilier școlar, destinate infrastructurii școlare din comuna Săhăteni. Proiectul se află în faza de licitație, pentru adjudecarea contractului de achiziție.

Pe de altă parte, între proiectele de suflet ale primarului Alexandru se află și cel care presupune construirea unul local de școală nou, proiect care se află, de asemenea, într-o fază de licitație, pentru adjudecarea contractului de execuție. Noua școală va lua numele celei mai vechi instituții de învățământ în istoria recentă a comunei Săhăteni, Școala Gimnazială „Gheorghe Hariton”.

Primarul Marius Alexandru

Primarul Marius Alexandru ne-a dezvăluit că a fost în mai multe rânduri la Ministerul Dezvoltării, în cadrul căruia funcționează Compania Națională de Investiții, finanțatorul proiectului de la Săhăteni, unde, beneficiind și de ajutorul și consultanța secretarului de stat buzoian Alexandru Stoica, a reușit să suplimenteze documente tehnice, ori să obțină avize necesare accederii în etape de punctare, care au favorizat obținerea finanțării.

Valoarea totală a investiţiei ce este programată să înceapă în perioada următoare este de 21,164 milioane de lei, din care 20,342 milioane de lei vor fi asigurate prin finanţare directă de la Compania Națională de Investiţii, sume nerambursabile, în timp ce administraţia locală şi-a asumat cheltuielile cu caracter neeligibil, care nu sunt specificate în documentaţiile tehnice, acestea fiind de aproximativ 800.000 lei, adică aproape opt miliarde de lei vechi.

În clădirea actualei Școli de Coordonare din satul Săhăteni învaţă aproximativ 250 de copii, o parte dintre aceştia fiind aduşi la cursuri, cu microbuzul şcolar, din satele Găgeni şi Istriţa de Jos. La aceştia se adaugă alţi 70 de copii, care sunt înscrişi la grădiniţă, care funcționează într-un imobil separat de corpul şcolii vechi, care se află în aceeaşi curte.

Articole similare