Educație

S-a modificat Legea Educației. Profesorii buzoieni atrag atenția asupra unei hibe ce ar putea duce la desființarea unor clase

Un nou act normativ aduce modificări importante Legii Educației. Este vorba despre scăderea numărului maxim de elevi la clasă, stabilirea normei consilierului psihologic școlar și introducerea flexibilizării constituirii normei didactice, prevederi care apar în Legea 185 publicată deja în Monitorul Oficial pe data de 20 august.

Poate cea mai importantă noutate este cea referitoare la numărul maxim de elevi din clase. Totuși, sindicaliștii de la Buzău atrag atenția co­legilor de la centru că actul normativ conține o hibă care va da bătăi de cap atât timp cât legea a fost deja publicată și va produce efecte de la 1 septembrie.

„Este un proiect de lege inițiat demult de noi, cei de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, și respins de președintele

Iohannis. Dacă până acum legea prevedea ca într-o clasă să poată fi înscriși 30 de elevi, iar prin dispensă se putea ajunge să avem chiar și clase cu 37-38 de elevi, așa cum se întâmplă și în unele școli buzoiene, acum lucrurile s-au reglat”, a declarat Ion Dobre, lide­rul SÎP Buzău, sindicat afi­li­at FSLÎP.

Potrivit modificărilor aduse la articolului 63 din Legea Educației, în învă­țământul primar o clasă va cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22, învățământul gimnazial: clasa cu­prinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26, iar învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30.

„Până acum inspectoratele școlare puteau da dispensă pentru clasele cu deficit de elevi”

„Toate bune și frumoase, doar că juriștii noștri de la Buzău au sesizat o mare problemă. Este vorba despre modificările aduse articolului 63, aliniat 3 din Legea Educației. Până acum legea permitea inspectoratelor școlare să dea aprobare de fun­cționare, o dispensă, cla­selor care aveau un număr insuficient de elevi dacă nu exista o altă soluție. Gândiți-vă, de exemplu, la zonele izolate, depopulate… Acum, noua lege a omis să facă vreo precizare în legătură cu acest aspect. Atât timp cât legiuitorul nu specifică ce se întâmplă cu aceste clase care au un număr prea mic de elevi, ele riscă să fie desființate. Cel puțin așa înțelegem noi. Am vorbit cu condu­cerea FSLÎP, la nivel central, și urmează să formuleze și ei un punct de vedere dacă este cazul”, a mai declarat pentru OPINIA Ion Dobre.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker