Rușețu: Piață agroalimentară finanțată prin amendament la legea bugetului de stat

Primarul comunei Rușețu, social-democratul Marius Samoilă, se află la primul mandat, dar și la primele experiențe în zona proiectelor administrative, fiind obligat să reacționeze în ton cu echipa din Primărie astfel încât oportunitățile de investiții pe segmentul serviciilor publice să fie fructificate în proporție cât mai mare.
De altfel, Marius Samoilă a trecut cu bine un prim test, când, odată cu instalarea în funcția de primar, a luat decizia ca cea mai mare parte a excedentului financiar de pe timpul fostului primar, în valoare de aproximativ 96 de miliarde de lei vechi, să fie folosit pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile într-un proiect guvernamental pentru asfaltarea drumurilor de interes local, investiție atrasă prin Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Național Anghel Saligny. Valoarea totală a finanțării aprobate pentru asfaltarea a 16,2 kilometri de drumuri locale (în proiect, inițial, finanțarea trebuia să acopere 18,6 kilometri) era de 256 de miliarde de lei vechi, o primă tranșă de 120 de miliarde de lei vechi fiind eliberată încă de la sfârșitul anului 2024. Lucrările au fost executate pe toată durata anului 2025, iar la acest moment, spune primarul Samoilă, Primăria Rușețu ar mai avea de acoperit aproximativ 10 miliarde de lei vechi, din suma totală care i-a revenit în cadrul proiectului.
Județul Buzău este apreciat ca fiind unul strategic pentru România datorită bogăției de gaze naturale din subsol. Unii primari au sperat că gospodăriile din zona pungilor aflate în exploatare vor fi racordate chiar și gratis, sau că ulterior racordării oamenii vor primi o perioadă gratis gaze naturale în locuințe. Realitatea avea să demonstreze că lucrurile nu sunt așa de simplu de rezolvat. În cazul comunei Rușețu, varianta prin care un proiect de investiții pentru amenajarea rețelei pentru distribuția gazelor naturale să devină realitate s-a regăsit într-o recomandare a Comisiei Europene, care condiționează finanțările în funcție de numărul de gospodării. Primarul Marius Samoilă a preluat de la fosta administrație un proiect prin care gazele naturale să fie aduse atât în comuna Rușețu, dar și în comuna vecină Largu, mai ales că aceasta din urmă are mai puțin de 500 de gospodării potențial beneficiare ale serviciului respectiv, și nu ar fi fost eligibilă pentru o astfel de investiție.
În acest moment, comuna Rușețu beneficiază de o finanțare sigură, obținută printr-un amendament depus chiar la proiectul bugetului de stat pe anul în curs, demers în care primarul Marius Samoilă a fost ajutat de parlamentarul social-democrat Romeo Lungu. Este vorba despre o finanțare de cinci miliarde de lei vechi, bani care urmează să fie folosiți pentru amenajarea unei piețe agroalimentare. Primarul Samoilă spune că într-un prim demers, a solicitat ajutorul, în parteneriat administrativ, Consiliului Județean Buzău. Materializarea finanțării avea să fie regăsită chiar în proiectul bugetului de stat.
Terenul unde va fi amenajată noua piață este deja împrejmuit. Principalele achiziții, spune primarul de Rușețu, vor consta în containere echipate cu utilități pentru băi publice, dar și componente care vor facilita organizarea de mici activități de restaurant, cum ar fi servirea micilor. De asemenea, unul dintre containere va fi echipat cu instalații frig, pentru comercializarea cărnii, lactatelor și peștelui. Nu în ultimul rând, o zonă cu o suprafață de 300-400 de metri pătrați va fi acoperită cu o copertină, locația fiind dedicată comercianților la tarabe. Valoarea totală a investiției va fi de aproximativ opt miliarde de lei vechi, restul de finanțare urmând să fie acoperită de la bugetul local.



