Actualitate

Romeo și Julieta în varianta Puiești: o familie de romi a ajuns în arest și a rămas fără furci și topoare

Un scandal de pomină între două familii de romi din zona Rm. Sărat s-a lăsat, miercuri, cu mai multe rețineri. Motivul ar fi fost relația pe care o are fiica unuia dintre scandalagii cu un tânăr dintr-o familie rivală.

Marți, tatăl fetei l-a întâlnit pe acesta într-un magazin din Puiești, iar pe fondul neînțelegerilor mai vechi până la scandal nu a fost decât un pas. După ce s-au înjurat și amenințat în magazin, scandalul s-a mutat pe stradă.

Miercuri, scandalagiii au fost vizitați de polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu și Poliției municipiului Râmnicu Sărat, însoțiți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău. Iar oamenii legii n-au plecat cu mâna goală. Percheziția domiciliară a avut loc pe raza municipiului Râmnicu Sărat, la persoane bănuite de tulburarea liniștii publice. ,,Polițiștii au vizat persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prin fapte de violență comisă în data de 2 februarie, unde în urma unui scandal la care au participat mai multe persoane, au tulburat ordinea și liniștea publică prin întrebuințare de violențe, în incinta unei societăți comerciale de pe raza localității Puiești, cât și pe strada din fața acesteia. În urma activităților efectuate au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte contondente și obiecte tăietoare-înțepătoare”, precizează IPJ Buzău. Este vorba despre unelte folosite în gospodărie, printre care și un topor.

În urma percheziției, polițiștii au reținut patru bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani pentru o perioadă de 24 de ore.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker