Politic

Romașcanu: „Cred că și doamna Turcan ar trebui să facă un pas în spate“

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, susține că ar trebui ca Raluca Turcan să renunțe la funcția de ministru al Culturii, fiind un gest de „demnitate politică”, pentru că ar fi avizat un azil care ulterior s-a dovedit că e în neregulă, conform dezvăluirilor din ultima vreme.

„Cred că și doamna Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică. Nu acuz pe doamna Turcan că a făcut ceva direct, să influențeze direct activitatea acelor așezăminte, dar și-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit al groazei la sfârșit”, a afirmat Lucian Romașcanu, după ședința Consiliului Național al PSD.

„Domnul Budăi a înțeles să-și dea demisia, doamna Turcan, nu. E doar un exemplu de persoană politică care ar trebui să urmeze exemplul demisiilor de onoare din cadrul PSD, mai ales că în momentele extrem de fierbinți ale investigațiilor de la azilele groazei, toată zona extra PSD a fost foarte vocală, mai ales USR (…) Dacă suntem egali politic în fața poporului, haideți să fim până la capăt”, a completat Romașcanu.

Ciolacu așteaptă documentele pentru a analiza situația lui Turcan

Premierul Marcel Ciolacu s-a ferit să spună dacă va cere demisia Ralucăi Turcan: „Astăzi mi-au venit foarte multe hârtii, în urma controalelor efectuate.  Avem mulți colegi care au tras atenția că foarte mulți oameni nu și-au făcut treaba. Sunt ferm convins că în următoarele zile vor exista foarte multe demiteri”, a spus acesta. „Eu nu am cerut nici demisia domnului Budăi, nici demisia doamnei Gabriela Firea. Haideți să vedem toate documentele de la Ministerul Muncii și când vom avea întreg tabloul vom lua și deciziile”, a subliniat Ciolacu.

De asemenea, liderul social-democrat a lansat un avertisment: „La fel cum am spus şi în Consiliul Politic Naţional, să fie un lucru pe care să îl învăţăm fiecare dintre noi, să avem grijă de oamenii care apar pe lângă persoanele publice, cei care ne fotografiază, ne filmează, sunt binevoitori, ca pe urmă să folosească aceste conjuncturi, care câteodată nu sunt invitaţi, să îşi vadă anumite scopuri economice. Este un cost mare, dar cred că cu toţii şi eu şi colegii mei, trebuie să avem foarte mare grijă cu cei care apar din când în când în anturajul nostru”, a mai afirmat Ciolacu.

Ce spune Turcan

Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, în prezent ministru al Culturii, a reacționat după ce liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că ar trebui ca aceasta să renunțe la funcția de ministru. Astfel, Raluca Turcan susține că „la momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităților legale” și că „semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege”.

„La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităților legale. Semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Sunt acreditați peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel național (pe an sunt de ordinul sutelor). Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligațiilor în derularea activității, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească.Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri și că făptuitorii vor fi pedepsiți”, a scris pe Facebook Raluca Turcan. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker