„România Film“ face politica financiară a „evreului“ în relația cu Consiliul Județean

La ședința Consiliului Județean programată pentru ultima zi a lunii martie, consilierii județeni vor vota o formă actualizată a unei hotărâri adoptate în primăvara anului trecut, prin care două obiective din patrimoniul cultural al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Buzău-Monteoru – cinematograful, respectiv grădina de vară -, urma să fie preluate de instituția județeană, în scopul reabilitării ca infrastructură, dar și pentru reorganizarea și eficientizarea activităților de profil și integrarea acestora într-un plan major de revitalizare a turismului în Stațiunea Sărata Monteoru.
La ședința din luna mai 2025, consilierii județeni au aprobat un proiect de hotărâre pentru preluarea a două obiective de patrimoniu situate în Stațiunea Sărata Monteoru, grădina de vară și cinematograful, acestea fiind în administrarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor „România Film”. În acest sens, miniparlamentul județean a aprobat protocolul-cadru pentru predarea obiectivelor, totodată fiind specificate și sumele pe care instituția buzoiană va trebui să le plătească. La acel moment, era vorba de 107.727 lei, adică puțin peste un miliard de lei vechi.
De asemenea, au fost detaliate și prețurile pentru fiecare obiectiv în parte, astfel că pentru clădirea cinematografului contravaloarea este de 83.766 lei, iar pentru grădina de vară suma ce urmează a fi plătită este de 23.961 lei. Tranzacțiile financiare vor fi executate după ce va fi emisă o hotărâre de guvern în acest sens.
Achizițiile care au făcut subiectul unei hotărâri de consiliu județean reprezintă, de altfel, o etapă în planul pentru revitalizarea turismului în stațiunea Monteoru. Un capitol important în această strategie pusă la punct de Consiliul Județean îl reprezintă proiectele destinate arealului stațiunii Sărata Monteoru, în contextul unui exercițiu administrativ lărgit, fiind vorba, pe de o parte, de colaborarea directă între Primăria Merei și instituția Consiliului Județean, pe de altă parte, de utilizarea facilităților investiționale prin atragerea de fonduri externe în condițiile în care Sărata Monteoru este parte centrală în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Buzău-Monteoru.
Conform documentației tehnice, până în prezent, Regia Autonomă „România Film” nu a înaintat proiectul de hotărâre de guvern pentru analiză și adoptare, motivul – din detaliile comunicate – fiind că sunt și alte județe în această etapă, astfel încât să se realizeze o reglementare unitară.
Printr-o adresă, Regia solicita modificarea Hotărârii Consiliului Județean de anul trecut, în sensul exprimării valorii (cost) pentru fiecare activ în euro și nu în lei. Motivul invocat: evoluția cursului leu – euro din mai 2025, până în prezent.
Stațiunea Sărata Monteoru este Destinație Europeană de Excelență (EDEN), alături de alte 350 de destinații din 27 de țări europene. Inaugurată la 1895 de către Grigore C. Monteoru, stațiunea a fost dintotdeauna un etalon în România pentru calitatea apelor sărate de aici.



