Sport

Romanescu și Boc au jucat tenis de masă pentru promovarea Europenelor U21

Cluj Napoca devine capitala tenisului de masă european juvenil la sfârşitul acestei săptămâni, Sala Polivalentă găzduind, între 14 şi 18 septembrie, Campionatul European U21. Practic, cei mai buni tineri sportivi U21 din Europa se vor duela în BT Arena pentru cele mai strălucitoare medalii, iar printre protagoniştii competiţiei vor fi şi sportivii „tricolori”.

De altfel, de asta este sigur şi preşedintele Federației Române de Tenis de Masă, buzoianul Cristi Romanescu, care este convins că aceştia vor urca pe podium: „Avem o generaţie de excepţie şi la fete, şi la băieţi, sunt tineri, au 17 ani, sunt sub categorie mult, dar sunt speranţele noastre pentru JO din 2028. Ne dorim cel puţin 2-3 medalii, dar în fiecare an am obţinut mai mult decât am preconizat”.

La feminin, lotul României este compus din Elena Zaharia, Camelia Mitrofan, Ioana Sîngeorzan şi Bianca Mei-Roşu (rezervă Tania Plaian), antrenori Viorel Filimon şi Mihaela Şteff, iar cel masculin îi are în componenţă pe Darius Movileanu, Andrei Istrate, Iulian Chiriţă şi Eduard Ionescu (rezervă Dragoş Bujor), antrenori Andrei Filimon şi Ionuţ Seni.

Ca de fiecare dată când a fost cazul organizării unor competiţii majore, Federaţia Română de Tenis de Masă a găsit la Cluj Napoca deschidere totală din partea Primăriei. Aşa s-a întâmplat şi acum, când primarul Emil Boc a acceptat fără rezerve invitaţia oficialilor FRTM de a susţine câteva meciuri demonstrative cu sportivii din lotul naţional.

Cel mai gustat moment a fost însă cel în care Boc l-a avut de partea cealaltă a mesei de joc chiar pe preşedintele Federaţiei, disputa celor doi atrăgându-i ca un magnet pe cei aflaţi în acel moment în incinta bazei sportive „La terenuri”, unde a avut loc evenimentul. „Din copilărie am jucat tenis de masă, mi-a rămas îndemânarea, mai jucam şi la şcoală, pe catedră. Am început cu palete din lemn făcute de mine, nu aveam palete performante”, a spuns Emil Boc. „A fost o experienţă frumoasă, ne-am distrat un pic cu domnul primar, sper că s-a simţit bine alături de noi”, a declarat Elena Zaharia, componentă a lotului naţional.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker