Politic

Roman a dat cu AUR-ul de pământ

Deputatul Nicolae Roman a anunţat, luni, în plen, demisia din grupul parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor, și a precizat că va activa ca neafiliat.

„Daţi-mi voie să folosesc acest microfon pentru a-mi cere scuze tuturor prietenilor mei, pe care se pare că i-am indus în eroare asupra a două persoane, una dintre ele mai în vârstă. Un proverb zice: <Lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba>. Alta, care se apropie de jumătatea vieţii, dar sunt convins că nici până la sfârşitul ei şi nici cu încă o viaţă nu va putea face demonstraţia celor şapte ani de acasă. Având în vedere cele spune, acum şi aici, vă anunţ că din acest moment, având în vedere prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, (..) din acest moment îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia 10 Buzău”, a spus Nicolae Roman, în deschiderea şedinţei de plen.

Generalul Nicolae Roman este un militar de carieră controversat, legat de episodul încercărilor sânge­roase de înăbușire a Revoluției din 1989 de la Timișoara. Centrul Național de Documentare, Cerce­tare și Informare despre Revoluția din 1989 Timi­șoara (CNDCI) – care activează în cadrul Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara – a publicat lista unităților militare ale Ministerului Apărării care au participat la represiunea din Timișoara. În această listă apare și numele lui Nicolae Roman (căpitan la acea vreme) din cadrul UM 01185 Regimentul Mecanizat. Conform CNDCI, a­cest regiment a acționat chiar la începutul manifestațiilor, în noaptea de 16/17 decembrie: „Regimentul a acționat în noaptea de 16/17 decembrie cu circa 160 de militari în zona Parcul Central Piața Libertății – Piața 700 Circumvalațiuni – Piața Dacia, Torontal, iar în 17 decembrie cu 220 de militari dizlocați astfel: 100 la Poșta Mare – Hotel <Continental>, 80 la Podul Decebal – Piața Traian, 40 în Piața Libertății – Operă – Catedrală. În data de 18 decembrie unitatea desfă­șoară în Timișoara aproximativ 200 de soldați, șapte TAB-uri, patru autoca­mioane și o autospecială”, se arată în document. Culmea, Roman a fost distins cu mai multe decorații, printre care „Luptă­tor pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, și Medalia aniversară „10 ani de la Revoluția Română Anticomunistă din Decembrie 1989”.

El a absolvit Academia Militară din București (Facultatea de Arme Întrunite, Tancuri și Auto) și, ulterior, a fost numit comandant al Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 32 Mecanizat „Mircea” de la Timișoara, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1991. În primii ani după Revoluție (1991-1997), Roman a fost încadrat la Cabinetul ministrului Apă­rării Naționale, în timpul mandatelor lui Victor Ata­nasie Stănculescu, Niculae Spiroiu, Gheorghe Tinca și Victor Babiuc.

Conform CV-ului său, în 2001, Roman a înființat și comandat prima brigadă logistică din Armata Româ­nă – Brigada Logistică Ploiești. Ulterior, în perioada 2007-2008, a deținut funcția de șef Instrucție și Doctrină (și Inspector General al Forțelor Terestre) în Statul Major al Forțelor Terestre. Ulterior, a devenit șef al Direcției Structuri și Planificarea Înzes­trării din cadrul Statului Major General, iar din 2010 a devenit profesor universitar. Conform aceluiași document, din ianuarie pâ­nă în iunie 2011, Roman a deținut funcția de șef al Direcției Instrucție și Doctrină din cadrul Statului Major General, iar înce­pând cu 20 iunie 2011 a trecut în retragere cu gradul de general-maior. El a fost, o scurtă perioadă de timp, comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” de la Buzău.

În 2012, Nicolae Roman a candidat la Primăria București din partea partidului PRODEMO și se pre­zenta într-o emisiune de la Giga TV ca fiind un om care vine „dintr-o mese­rie foarte exactă care se cheamă Armata” și care „a avut onoarea” să fie la Timișoara în 1989.

Nicolae Roman a sus­ținut mereu că armata nu a tras în manifestanți. „În momentul Revoluției, soldații tocmai se întorseseră de la cules de porumb. Aveam de-a face cu o trupă neinstruită (…) Fiind în mijlocul dispozitivului, nu pot să spun că am văzut pe cineva să tragă în populație. Numai un tâmpit putea să dea ordine să tragi în populație. Nu exclud că au fost și unii neinstruiți care au tras, dar și unii care au făcut exces de zel. Nu neg faptul că unele victime au fost din cauza ricoșeului de glonț, pentru că s-a tras în aer”, a spus Roman, care a făcut parte din primul Front al Salvării Naționale din Timiș. Roman are certificat de revoluționar pentru că, în 20 decembrie 1989, unitatea sa a pactizat cu demonstranții. „Când am fost din nou scos în oraș, am dat ordin să se intre în dialog cu demonstranții, arma la umăr, a fost cea mai frumoasă zi pentru mine, pentru că s-a strigat <Armata e cu noi!>. Unul din comandanții mei m-a făcut trădător”, a mai spus Roman, care a plecat din Timișoara în 1991, când a fost numit la cabinetul ministrului Apărării Naționale.

 

Un comentariu

  1. Lege proasta facuta de legiuitori „destepti” ! Odata intrati in parlament sa nu poata fi exclusi !
    Pai daca intri in „teren” cu o „echipa” , cum poti sa te retragi si sa spui ca tu joci singur? Ai plecat din „echipa” , iesi din teren si lasi locul altuia de pe margine !
    A nu se intelege ca sunt AUR-ist ! Fiecare partid are/a avut cate un astfel de traseist !
    Daca-i numesc „niste tarani” , jignesc taranii ! Acestia au mult mai multa onoare decat orice parlamentar !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker