Sport

Robu, din nou pe radarul lui Dinamo

Atacantul buzoian Valentin Robu (23 de ani), golgheterul Ligii a 2-a cu zece reușite în 13 etape, a revenit în atenția celor de la Dinamo București, care îl monitorizează în vederea unei posibile mutări în pauza de iarnă.

Jucătorul formației din Crâng intră în ultimele șase luni de contract în ianuarie, iar interesul pentru el se reaprinde după un început de sezon remarcabil. Povestea nu este nouă. „Câinii” și-au mai manifestat interesul pentru Robu și în iarna trecută, însă atunci tranzacția nu s-a concretizat, nu din vina Metalului, ci, așa cum clubul buzoian a demonstrat ulterior, din cauza unei oferte sub valoarea jucătorului.

Polemică și adevăruri incomplete

În vară, președintele dinamovist Andrei Nicolescu declara că Dinamo ar fi fost dispusă să plătească „în jur de 100.000 de euro” pentru Robu, acuzând că Metalul ar fi cerut dublu pentru un jucător „care nu făcuse performanță în România”.

Afirmația a stârnit reacția promptă a clubului buzoian, care a demontat, cu documente, această versiune. Într-un comunicat oficial, Metalul Buzău a precizat că nu a existat o ofertă concretă de 100.000 de euro, ci una de aproape cinci ori mai mică, care includea doar grilele de formare și bonusuri condiționate de performanța ulterioară a jucătorului. „Nu este normal ca un club să fie plătit doar dacă fotbalistul, aflat deja în alt mediu, îndeplinește anumite obiective personale. Propunerea noastră a fost una corectă și transparentă”, au transmis buzoienii la acel moment. Mai mult, clubul din Crâng i-a invitat public pe oficialii dinamoviști să prezinte actele de transfer reale, pentru a demonstra cine a spus adevărul. Răspunsul dinspre București nu a mai venit.

Valentin Robu, format la Dacia Unirea Brăila și ajuns la maturitate fotbalistică la Buzău, este unul dintre cele mai constante vârfuri din eșalonul secund. Robu a reușit 10 goluri în campionatul trecut și tot atâtea deja în actuala ediție, în doar 13 meciuri.

Cota sa de piață a urcat la 250.000 de euro, potrivit Transfermarkt, iar Metalul, aflată în prezent pe locul 6, are toate motivele să-și protejeze valorile. Nu doar pentru bani, ci pentru principiul că munca și formarea unui jucător trebuie respectate.

Deși interesul lui Dinamo poate fi privit ca o confirmare a valorii lui Robu, Metalul Buzău nu a fost niciodată un club care să blocheze carierele jucătorilor, ci doar unul care cere respect și seriozitate în negocieri.

Dinamo nu a lansat încă vreo ofertă formală pentru jucător, însă numele său este vehiculat printre jucătorii români de perspectivă, ce ar putea fi înregimentați în „haită” în pauza competițională, „OK”-ul lui Zeljko Kopic fiind dat încă din iarna trecută.

Articole similare