Cupa Cartierelor 2026: locuri limitate și posibilitatea unor finale pe Stadionul Gloria

Una dintre cele mai longevive competiții sportive din județ își continuă povestea. Cupa Cartierelor, întrecerea care adună an de an sute de iubitori ai fotbalului din Buzău, va bifa în această vară ediția cu numărul 18.
În aproape două decenii de existență, competiția a lipsit din calendar o singură dată, în 2020, când restricțiile impuse de pandemie au făcut imposibilă organizarea evenimentului.
Organizatorii au dat startul înscrierilor, iar echipele interesate își pot rezerva locul până pe 12 iulie. Și în acest an, turneul va fi structurat pe patru categorii: Under 16, Under 20, Open (seniori) și Old Boys, aceasta din urmă fiind destinată jucătorilor născuți înainte de 1988.
Pentru a permite desfășurarea competiției într-un calendar rezonabil, numărul participantelor va fi limitat. Categoriile Under 16, Under 20 și Open vor avea câte 16 echipe la start, în timp ce la Old Boys sunt disponibile opt locuri.
Ediția din acest an aduce și o veste bună pentru participanți. O parte dintre jocuri se vor disputa pe terenul de rugby din Parcul Tineretului, ceea ce înseamnă revenirea unor meciuri pe suprafață de iarbă. Totodată, organizatorii poartă discuții pentru ca finalele competiției să se desfășoare pe Stadionul Gloria. Deocamdată nu există o confirmare oficială, însă varianta rămâne deschisă.
Cupa Cartierelor a devenit, în timp, mai mult decât un simplu turneu de fotbal. Este un proiect comunitar care poartă amprenta lui Vasile Bița, omul care de aproape două decenii coordonează competiția și care investește, an de an, timp, energie și pasiune pentru ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Fără să urmărească vreun beneficiu financiar, fostul polițist, dar și fotbalist, a transformat Cupa Cartierelor într-o competiție așteptată an de an.



