Administrație

Rm. Sărat: 6 milioane de euro de la guvern pentru asfaltări pe 18 străzi

Două străzi din cartierul Extindere Slam Râmnic, patru tronsoane (integral) pe drumul european DN2-E85 și alte 12 străzi din cartierul Bariera Focșani sunt la rând pentru a intra într-un program de asfaltare, după ce, în prealabil, au fost executate lucrări de modernizare, în paralel cu alte intervenții cu lucrări edilitare privind amenajarea de rețele de distribuție a apei potabile sau a celei pentru preluarea apelor uzate.

Despre agenda primarului Sorin Cârjan se poate spune că anii 2023 şi 2024 au fost cei mai prolifici, din punct de vedere al atragerii de finanţări pentru investiţii de interes public, cu amendamentul că programarea finanțărilor la nivel de ministere, sau, după caz, la agențiile care activează în România și decontează finanțări în baza programelor europene, nu au putut cuprinde întregul flux de pregătire a documentațiilor tehnice, inclusiv autorizările (parcursul birocratic) generat de departamentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat.

La începutul anului 2025, odată cu aprobarea bugetului municipiului, primarul Sorin Cârjan înclina spre un management financiar prudent, cu o perspectivă deloc încurajatoare în ce privește susținerile financiare de la bugetul consolidat al statului. Primarul de Râmnic spunea, cu alte cuvinte, că veniturile locale trebuie astfel drămunite încât să poată oferi o câr de mică garanție că proiectele noi vor avea acoperite cheltuielile neeligibile de la bugetul propriu, cu speranța unor compensări de la Guvern.

Pentru unul dintre cele mai mari proiecte, cu finanţare de la bugetul consolidat al statului, care urmează să se deruleze la Râmnicu Sărat a fost deja oficializat momentul de debut, prin predarea amplasamentului către constructor, oficiile fiind făcute chiar de către primarul Cârjan, în compania constructorului și a companiilor de utilități. 12 străzi din cartierul Bariera Focșani, DN2-E85, integral (patru tronsoane) și alte două străzi din cartierul Extindere Slam Râmnic vor fi modernizate (asfaltare carosabil, trotuare, spații verzi) prin proiectul „Reabilitare și Modernizare drumuri de interes local în Municipiul Râmnicu Sărat”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Străzile supuse investiției sunt: Stadionului – E85, Mihail Kogălniceanu – E85, A.I. Cuza – E85, Focșani – E85, Podgoriei, Dunării, Siretului, Mureșului, Bistriței, Oltului (tronson), Cernei (tronson), Someșului, Prutului, Crișului, Buzăului, Timișului, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga.

Termenul de execuție este de 24 luni, iar valoarea investiției se ridică la 30.650.565,68 lei, adică peste 6 milioane de euro; în total vor fi modernizaţi aproximativ 10 kilometri de străzi.

 

 

 

Articole similare