Ceea ce un an în urmă era scris cu fuiorul pe apă pare să capete contur și să se transforme dintr-un vis roz într-o realitate perfect palpabilă. Ceea ce în popor se zice „a-ți vedea ceafa fără oglindă” pare să însemne doar un joc de cuvinte, fiindcă ori oglinda este una mai deosebită, ori ceafa noastră este situată în altă parte decât… la ceafă. Adică, în plin război și crize de tot felul, aderarea RM la UE și NATO nu mai este, paradoxal, de domeniul fantasticului și nici o „fata morgana”, dar un deziderat aflat la îndemâna clasei politice de la Chișinău.
De altfel, întotdeauna nu am fost de acord cu acei care referitor la termenele de aderare, cu aere de cunoscători sadea, operau cu noțiuni gen „Paștele Calului”, astfel turnând plumb în picioarele romanticilor și dându-le aripi cârcotașilor și oportuniștilor de tot soiul. Întotdeauna am crezut că aderarea (sau neaderarea) RM la UE depinde nu atât de factorul intern care, la o adică, mereu va fi talaghirul (pentru buzoieni, un fel de frână) care va atârna de roțile căruței noastre, cât de cel extern. Or, de la Voronin încoace, majoritatea liderilor politici de pe malul Bâcului au cochetat cu ideea aderării, dar au făcut acest lucru strict conjunctural și cu o fățărnicie debordantă. Toți acești pro-europeni pârâți promovau două politici, una de uz extern – chipurile, suntem adepții aderării și facem tot pentru a apropia ziua cea mare, și alta de uz intern – să facem tot posibilul ca partenerii de dezvoltare să nu aibă încredere în noi și să ne păstrăm statutul de cea mai săracă țară, cu consecințele de rigoare. Și dacă războiul a grăbit procesul și a însemnat și pentru RM un șut, pardon, în fund pentru a merge înainte, nu poate fi vorba despre ipocrizie și cinism, dar despre o oportunitate de a ne vedea visul împlinit și a rupe, pentru totdeauna, cordonul ombilical care ne mai ține ostatici în relațiile cu Moscova.
Referitor la clasa politică care ar trebui să ne insufle încredere în ziua de mâine, nu cred că toată lumea își dorește să se înhame la căruța aderării, iar faptul că reformele ambițioase care se regăsesc în prioritățile pentru realizarea pachetului de condiționalități în nouă domenii cheie de dezvoltare nu au fost realizate pe deplin trebuie să ne pună pe gânduri. Nu de alta, dar reforma în justiție, lupta cu corupția, de-oligarhizarea sau reforma administrației publice bat pasul pe loc și avem tot dreptul să spunem că anul 2022 l-am terminat „pe minus”. Ba mai mult, peste câteva luni Comisia Europeană planifică să facă o evaluare intermediară, iar în toamnă Comisia va prezenta primul său raport cu privire la Ucraina, RM și Georgia, deja ca parte a extinderii UE. Cu părere de rău, Chișinăul, în comparație cu Kievul și Tbilisi, rămâne deficitar la capitolul „armonizare a acquis-ului comunitar” și aplicarea legislației europene. Și când te gândești că Ucraina se află în plin război, iar Georgia nici nu a primit statutul de țară-candidată la aderare…
În situația creată, chiar dacă la nivel instituțional ar părea că Racul, Broască și Știuca trag în aceeași parte, doar președinta Maia Sandu este consecventă în declarații și acțiuni. După ce președinta a afirmat fără echivoc că „integrarea europeană este proiectul nostru de țară care, odată realizat, va asigura pacea, modernizarea economică și creșterea nivelului de trai al oamenilor”, a urmat acea declarație care i-a enervat pe unii și a uns sufletele altora – „în contextul războiul din Ucraina, există discuții serioase referitor la statutul de neutralitate și securitate a RM, iar dacă se va ajunge la un consens, va fi nevoie de o modificare constituțională în acest sens”. Este pentru prima dată când un oficial de la Chișinău vorbește deschis la această temă, considerată tabu anterior. Și face acest lucru nu pentru că dorește să „fie în rând cu lumea”, dar pe motiv că războiul a demonstrat vulnerabilitatea RM și goliciunea statutului de neutralitate.
Și încă ceva. Acum este timpul să batem fierul cât e cald, să demonstrăm partenerilor de dezvoltare că avem cele mai serioase intenții în ceea ce privește aderarea la UE și NATO și că nu este „o slăbiciune de moment”. Există și o excelentă oportunitate pentru a ne exprima atașamentul față de cei care ne doresc binele și pentru a rămâne în centrul intereselor zonale — summit-ul Comunității Politice Europene, care va avea loc în capitala RM și la care vor participa peste 40 de lideri.
Or, acesta este cazul când Dumnezeu nu doar ne dă, dar ne pune și în torbă…
