REPORTAJ/FOTO | Mădălin Aldea, buzoianul din Garda de Onoare a României

Oamenii care pornesc de la zero, dar muncesc și luptă să își câștige locul, indiferent de domeniul în care activează, sunt cei care vor construi viitorul României. Așa era descris buzoianul Mădălin Aldea într-o postare a Ministerului Apărării Naționale. Odată ce am aflat că este absolvent al Colegiului Național “Mihai Eminescu” și că la doar 24 de ani este comandant de pluton în cadrul Brigăzii 30 Gardă, acea Gardă de Onoare a României cum o știm noi, nu am ezitat să iau legătura cu Mădălin.
Așa am aflat despre pasiunea sa, despre determinarea sa de a merge pe un drum pe care și l-a pregătit cu minuțiozitate și despre planurile sale. Cine este Mădălin Aldea? Este din Vadu Pașii, este un tânăr extrem de deschis, jovial, cu care poți petrece ore bune conversând și care prin modul său de a-și spune povestea te face să te gândești serios la opțiunile pe care le alegi în viață.
În octombrie 2013, fiind elev la  Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”  din Buzău, a avut ocazia să-i întâlnească pe militarii veniți în cadrul Proiectului ,,Ziua Armatei în Școli”. În octombrie 2018, devenit ofițer în uniforma de protocol a Brigăzii 30 Gardă (Garda de Onoare a României), Mădălin a fost cel care le-a povestit elevilor de liceu despre ce înseamnă cariera militară. ,,Între cele două momente sunt cinci ani, mult sau puțin, înseamnă diferența dintre un copil și un adult care și-a găsit vocația, drumul în viață. Mereu mi-a plăcut uniforma, pentru mine reprezenta seriozitate, ambiție și verticalitate. Întâlnirea din 2013 a fost un semn că lucrurile se așează în viață în așa fel, încât ajungi unde trebuie să ajungi”, spunea el.
A urmat examenul la Academia Forțelor Terestre din Sibiu, în 2017 a absolvit, și a făcut astfel primii pași în cariera de ofițer, la brigadă. Și-a propus noi obiective, iar prin muncă și perseverență Mădălin este ferm convins că le va atinge pe toate.  Sperăm ca povestea sa să îi inspire pe elevi, oricare va fi drumul lor în viață.

Reporter: Te-ai gândit de la început că vei ajunge aici, în Regimentul de Gardă al României?

Mădălin Aldea: Este o poveste foarte lungă și complicată, în sensul în care încă de mic copil mi-am dorit să urmez o carieră militară. Niciodată nu am acceptat varianta de a mă mulțumi cu ceva simplu, de exemplu să fiu soldat. Nu, voiam ceva mai mult, prin care să am un impact major asupra carierei, asupra vieții mele. Dacă m-aș fi angajat ca și soldat, cred că nu eram pe deplin satisfăcut. După ce am terminat liceul la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, în primă instanță nu am reușit să obțin punctajul. M-am oprit de fapt la testul psihologic, când am început să dau probele. Nu am reușit să obțin pentru ofițeri și puteam să continui pentru maiștri, subofițeri sau ca și soldat, dar am refuzat, nu am mai vrut să mai continui, practic, admiterea. Atunci, domnii psihologi au fost surprinși cum de nu vreau să termin și să rămân acasă, deși luasem și Bacul cu o medie destul de mare. Toată lumea avea niște pretenții de la mine. Terminând profil de Matematică-Informatică, toți aveau niște pretenții și atunci eu am venit cu replica asta că “rămân acasă, mă pregătesc” și eu mă duc unde voiam eu, la Academia Forțelor Terestre. N-am mai încercat în altă parte, doar atât. Am fost foarte fixat pe ideea asta, am avut obiectivul foarte bine pus acolo, deși au încercat să mă influențeze, să mă îndrepte spre o altă direcție, gen, să urmez studiile la Academia Forțelor Aeriene – nu, n-am acceptat – sau ceva Poliție – nu. Eu doar atât știam, aveam foarte bine obiectivul fixat în cap. Am rămas un an, m-am pregătit. Bineînțeles că n-au fost probleme nici la admitere, n-am avut niciun fel de problemă.

Reporter: Dar ai avut emoții, atunci când ai dat din nou examenul?

Mădălin Aldea: Nu, nu am ajuns niciodată în punctul acela. Nu am avut emoții pentru că știam că m-am pregătit foarte bine, am pregătit fiecare pas, însă am fost impresionat de concurența pe care am avut-o. A fost undeva la 150 de locuri, iar concurenți eram vreo 700-800, în faza finală de scris.

Reporter: Era ceva… Și câți a trebuit să dai deoparte pentru a intra?

Mădălin Aldea: Când am început noi eram undeva la șase-șapte pe loc, însă concurența a scăzut cu timpul, pentru că s-a mărit și numărul de locuri. Am intrat fără nicio problemă, însă asta mi-a rămas implementată în minte, imaginea aceea de sală plină. Am fost băgați toți într-o sală de sport – sala de sport a Academiei – și cred că acolo am intrat undeva la 300 de candidați. Am fost împrăștiați în trei-patru săli, iar atunci când am intrat în sala respectivă și am văzut atât de multe locuri, am rămas… Lucrurile astea mi-au rămas așa… Deși știam. Majoritatea nu aveau încredere în mine. Îmi spuneau “Aaa, n-o să reușești”. Toți aveau părerea asta că în sistemul militar se intră pe bani, pe pile, că trebuie să dai nu știu ce… Eu, în schimb, eram foarte categoric, spuneam și în continuare cred asta, în viață în general, ,,când ești bun, cred că nu are nimeni ce să-ți facă, pur și simplu ești bun și nu poate să-ți ia nimeni locul. Nu există așa ceva”. Eu am demonstrat lucrul ăsta, deși nimeni nu avea încredere în mine și nu m-a susținut.  Mă refer aici la grupul de prieteni, rudele de gradul II–III. Familia – părinții mei și sora mea -, mi-a fost alături și m-a susținut, dar ceilalți, nu. Nu înțelegeau de ce vreau eu să mă duc acolo, pentru că diferențele salariale între categorii nu sunt chiar atât de mari încât banii să reprezinte unul dintre factorii care să te determine să alegi să urmezi cursurile la o Academie. Nu, nu sunt chiar așa de mari diferențe și inițial pare a fi puțin un dezavantaj.

Reporter: Cum a fost când ai îmbrăcat haina militară?

Mădălin Aldea: Gândiți-vă că eu, inițial, niciodată nu m-am gândit ce o să fac după… Deci, ideea mea era ,,intru la Academie, OK”, dar niciodată nu m-am gândit ce o să fac după ce o să intru la Academie. Și atunci a început problema în care a trebuit să-mi aleg arma, să îmbrac pentru prima oară ținuta. Eu nu m-am gândit niciodată la asta, ce o să fac când o să îmbrac ținuta… Nu știu, nu. Eram doar atât: cum să intru, dar nu ce o să fac după. Ajunsesem în postura de a mă uita așa în oglindă și a mă întreba ,,Și acuma ce fac?”. Tot mă întrebau diferiți oameni ,,Ce armă o să faci? Pe viitor unde o să te duci? Ce cale o să alegi?” și eu eram “Pfff… m-am gândit la toate, dar de aici încolo n-am mai vizualizat nimic”. Cred că asta a fost oarecum o trecere. Prima oară când am îmbrăcat ți­nu­ta, știu că m-am dus, eram foarte emoționat, în sensul că nu-mi venea să cred că am ajuns în pasul ăsta și bineînțeles că am făcut o poză și am trimis-o părinților. Asta era în primele zile atunci. M-am obișnuit cu ea rapid. 

Reporter: Cum au reacționat părinții tăi când au văzut poza cu tine îmbrăcat în acea ținută? 

Mădălin Aldea: Vă dați seama cum a fost. Le-am adus numai bucurii părinților și cred că aceasta a fost o altă bucurie pe care am reușit să le-o aduc. Oarecum un zâmbet, o alinare, ca să zic așa.

Reporter: Câți ani ai urmat cursurile? 

Mădălin Aldea:  Trei ani durează cursurile, practic Academia, iar apoi șase luni de bază la Făgăraș, în cadrul Școlii de Aplicație. Deci, am intrat la Academie în 2014 și am terminat în 2017.

Reporter: De când ai început activitatea în Brigada 30 Gardă, sau cum îi spunem noi Garda de Onoare a României? 

Mădălin Aldea: Am început anul acesta, undeva pe la începutul lunii martie. Bineînțeles că pregătirea mea profesională a continuat. Am făcut șase luni curs de bază la Făgăraș și abia după acest curs am putut să-mi ocup funcția. Funcția mi-am ales-o imediat după ce am terminat Academia. Cei din cadrul Brigăzii au venit la Academie și au făcut niște selecții și apoi pe baza mediei, și-au ales candidații la Brigadă. În toată această perioadă am făcut și stagii de practică, în care am văzut practic despre ce este vorba în cadrul Brigăzii.

Reporter: Așadar ai fost martorul unor evenimente importante, din martie 2018, de când ai început activitatea în Garda de Onoare a României… Ce eveniment ți s-a părut impresionant pentru tine?

Mădălin Aldea: Noi, ca ofițeri, am participat la toate activitățile Brigăzii, de la șiruri de onoare, până la gărzi de onoare la Monumentul Ostașului Necunoscut, Zile Naționale… ale Franței, ale diferitelor țări în care și țara noastră și Armata României este invitată, noi fiind reprezentanții. Nu pot să numesc un ceremonial care m-a impresiont, toate au avut ceva aparte și au fost importante prin activitate, prin personalitățile care au luat parte.

Reporter: Ce înseamnă să faci parte din Brigada 30 Gardă?

Mădălin Aldea: Înseamnă foarte multă muncă în spatele a tot ceea ce se vede și mai ales problemele care pot să apară din cauza asta pentru că, de exemplu, îți sunt afectate în timp coloana, genunchii. Deci nu poți face lucrul ăsta la nesfârșit, dar satisfacții oricum sunt, nu știu, ceva ce nu poate fi descris în cuvinte.

Reporter: Din ce îmi spui, îmi dau seama că nu prea mai ai timp liber…

Mădălin Aldea: Nu, nu prea. Timpul meu liber este împărțit, în principal, între master – pentru că sunt în anul II la studii la Academia Forțelor Terestre și trebuie să merg și acolo la cursuri – și examene și activități ale Brigăzii, bineînțeles care nu se desfășoară doar în timpul săptămânii, ci și în week-end și, automat, trebuie să venim și să ne sacrificăm timpul nostru liber pentru misiunea Brigăzii, să o executăm indiferent de condiții de vreme, sau mai știu eu ce.

Reporter: Spune-mi, în ce dai masteratul, mai exact?

Mădălin Aldea: Leadership organizațional, eu fiind de armă infanterie, eu așa am considerat că m-ar ajuta foarte mult în lucrul cu oamenii, pentru a putea deveni un lider, nicidecum un șef sau manager, adică nu știu, conceptul acesta de leader este tot mai prezent printre noi, în zilele noastre. Fiecare trebuie să studieze despre toate istoriile de leadership și să-și însușească cel mai potrivit stil, ca să zic așa, și să-l aplice în activitatea pe care o desfășoară. Masteratul îl voi finaliza în vara anului viitor, undeva prin iulie o să susțin lucrarea.

Reporter: Ce alte obiective ți-ai mai propus pentru viitor?

Mădălin Aldea: În principal, să particip la o gardă de 1 Decembrie, să ajung să comand o gardă la un eveniment tot așa, destul de important, adică să ajung în punctul în care să fiu comandantul gărzii, nu doar comandant de pluton în cadrul unei Gărzi de Onoare. Cred că acesta este unul dintre cele mai înalte niveluri pe care poți să le atingi, să comanzi o gardă la un eveniment important.

Reporter: Așadar, care sunt etapele pentru a ajunge la acest nivel, de a comanda o brigadă?

Mădălin Aldea: Noi, fiind la început, trebuie să trecem prin toate etapele, de la cel mai mic nivel tactic, până la cel mai înalt nivel tactic, din punct de vedere al ceremoniliilor. Totodată, trebuie să avansez în carieră și să ajung în toate etapele. 

Reporter: Am văzut că, în urmă cu ceva timp, ai fost invitat la diferite școli și le-ai prezentat elevilor activitatea pe care o ai în cadrul Brigăzii.  Au părut interesați să urmeze o carieră militară?

Mădălin Aldea: Acela a fost un moment cu adevărat emoționant pentru mine, pentru că atunci când eram în clasa a XII-a, tot prin același program au venit militari de la diferite structuri prin care își prezentau activitatea lor, prin care să ne atragă spre sistemul militar. Eu oricum eram destul de înfierbântat, nu trebuia să mă mai atragă nimeni. Ideea este că pentru mine a fost destul de impresionant că într-un timp atât de scurt, patru ani, nu este chiar un timp atât de mare, am reușit să realizez atât de multe. Adică sunt exact în postura în care erau respectivii oameni acum patru-cinci ani de zile în fața mea. Încerci să le explici unor tineri despre pasiunea ta, despre activitatea ta și oarecum să-i motivezi să continue același drum. Pentru noi chiar a fost ceva…

Reporter: Te vedeai acolo, vorbind către tine, acel elev din clasa a XII-a…

Mădălin Aldea: Da, vedeam diferiți tineri care aveau expresivitatea feței care semăna oarecum, cred eu, cu a mea. Parcă îmi amintesc cum mă întrebam ,,Cum să fac să ajung și eu aici?”. Atunci pot să spun că m-a emoționat mai mult decât momentele acelea când m-am văzut în uniformă. Este ceva mult mai mult, o îmbinare de sentimente, este ceva… Mai ales să te privească lumea cu admirație. A fost o însumare de realizări, de împlinire, de sentimente, mi-au creat o stare foarte plăcută și îmi place. M-au încărcat de energie, vreo 2-3 zile eram tot numai zâmbet. Pentru mine, următorul pas – eu așa îmi propun, cel puțin – va fi acela în care să merg pe la școli generale și să încerc să atrag cât mai mulți copii sau adolescenți pe drumul pe care l-am parcurs eu, pentru că eu consider că sunt mulți tineri care își doresc același lucru, să poarte uniformă militară și nu din considerente financiare, nu, ci datorită tuturor însumărilor: disciplină, ordine care este caracteristică sistemului militar, punctualitatea militarilor, aspectul.

Reporter: Te educă, totuși…

Mădălin Aldea: Da, ­într-a­devăr. Este o educație într-un stil pe care uneori părinții nu pot să o facă acasă.

Reporter: Ai constatat dacă tinerii sunt atrași de viața militară?

Mădălin Aldea: Eu consider că sunt atrași, însă renunță prea devreme. Li se pare prea greu și mulți dintre ei, chiar foarte mulți, au impresia că alți concurenți ar fi avantajați prin diferite mijloace și foarte mulți renunță.

Reporter: Este o concepție greșită, probabil. Poate este și o justificare a lor că nu vor să dea acolo…

Mădălin Aldea: Este o concepție foarte greșită. Ei pornesc de la ideea asta ,,Da, sunt alții, pe mine n-are cine să mă susțină. Acolo se intră pe pile, acolo se dă nu știu cât. Și chiar este o concepție greșită, pentru că nu este așa.  

Reporter: Și, totuși, tineri cu adevărat determinați, așa ca tine, ai întâlnit?

Mădălin Aldea: Da. Ca și mine știu că există sau au existat, dar niciodată nu o să-și prezinte acest vis așa, pe față, pentru că n-o să găsești pe nimeni să te susțină, mai degrabă să te critice. Majoritatea te întreabă “De ce vrei tu să urmezi?”, pentru că mulți nu înțeleg pasiunea ta, nu o înțeleg. Tu cauți să te justifici, uneori reușești să te faci înțeles, alteori nu și aduci critici asupra ta, ceea ce, zic eu, este un minus, un dezavantaj pentru că într-adevăr te îngreunează în îndeplinirea visului, practic. Cred că este mult mai bine să-ți fixezi obiectivul, să te gândești ce trebuie făcut ca să ajungi acolo, să muncești și să ajungi fără să ceri sfaturi cel puțin unor persoane care nu sunt competente, nu sunt din sistemul respectiv și care nu te pot îndruma tocmai pe o cale bună. Nici eu nu am întrebat, m-am concentrat cu ce am avut eu de făcut, am încercat să vorbesc cât mai puțin despre lucrul acesta și să muncesc cât mai mult. Cred că asta este soluția.

Reporter: Te-ai mai întâlnit cu profesorii tăi de la Colegiul Național ,,M.Eminescu”?

Mădălin Aldea: N-am mai avut când. Am mai ținut legătura cu doi profesori de care am reușit oarecum să mă apropii și m-au și ajutat la admitere, doamna profesoară de engleză Mihaela Ioniță, cu care am păstrat legătura și mi-a fost de un real ajutor în drumul acesta, dar în rest, chiar n-am avut timp. Și apoi, după ce am intrat la Academie, de abia reușeam să vin la cinci-șase săptămâni acasă. A fost o perioadă destul de grea, dificilă.

Reporter: Ce sfaturi le-ai transmite tinerilor?

Mădălin Aldea: Să urmeze același lucru. Adică să muncească cât mai mult și să demonstreze că nimic nu le stă în cale și întotdeauna un vis se realizează atunci când ți-l dorești cu adevărat. Este vorba aceea “până și universul conspiră în favoarea ta”. Exact așa și este. Lucrurile, când muncești, oricum se așează așa de la sine. Întotdeauna când transpiri, abia după aceea vin și rezultatele, nu transpiri și speri într-o nu știu putere dumnezeiască, te duci la examen, nu știi nimic, dar speri ca acea putere dumnezeiască să te trăznească așa în creștetul capului și gata, se întâmplă ceva și treci.

Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, din care face parte și buzoianul nostru, este o unitate a Armatei Române. Prima unitate de gardă din istoria militară națională a fost înființată la 1 iulie 1860, în baza Decretului Nr. 63, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori.

Actuala uniformă de ceremonie, îmbrăcată de militarii Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, este una dintre cele mai elegante și rafinate din spațiul european, preluând elemente tradiționale brodate într-o formă modernă, fără a afecta solemnitatea și prestigiul acesteia prin ornamentare excesivă. Este cred eu unul dintre cele mai elegante din Europa, ca să nu zic din lume.

Chipiul este din stofă bleumarin; partea laterală are o bandă de culoare galbenă deasupra căreia se ­fixea­ză trese circulare și verticale. în față se montează o cocardă tricoloră, iar deasupra se fixează un merișor roșu. Tunica bleumarin este la un rând de nasturi, cu epoleți cu franjuri sau trefle (simple pentru soldați, gradați voluntari și ofițeri cu grade inferioare, duble pentru ofițeri cu grade superioare și triple pentru generali), eghileți aurii (dubli pentru cadre și simpli pentru soldați și gradați voluntari), ecuson cu emblema Regimentului pe mâneca stângă, pafta de mânecă având trei ornamente metalice aplicații metalice sau broderie, guler de culoare roșie până la cusătura umărului, spatele fiind galben, iar în cazul ofițerilor superiori, cu broderie.

Centura are fire din mătase, cu pafta metalică cu stema României. Pantalonul – fusta pentru femeile ofițer – este din stofă gri, cu lampas, dublu pentru ofițeri, simplu pentru militarii voluntari. Cizme negre, sau ghete, sau pantofi. Pe timp de iarnă, se poartă o manta bleumarin, la două rânduri de nasturi, având aceleași accesorii ca și tunica. O sabie cu mâner în formă de cap de leu, pentru ofițeri, cu garda din trei ramuri și dragon terminat cu un ciucure cu fir metalic aurit, realizate de Solingen completează elegant ținuta.