Sport

Remaniere de lot la Gloria Buzău

Alex Munteanu, ultimul pe lista celor plecați

Restructurări, la Gloria Buzău. După descălecarea lui Adrian Mihalcea, mai mulți jucători, titulari de drept sau nu, au ieșit din vederile tehnicianului născut la Slobozia. Imediat după vacanța prilejuită de pauza hibernală, conducătorii clubului au demarat negocierile pentru rezilierea contractelor mai multor jucători.

Honciu și Matiș au fost printre primii care au încheiat amiabil socotelile cu clubul din Crâng, cei doi găsindu-și, deja, alte angajamente. Nici Mihai Neicuțescu nu a rămas la Gloria, fostul dinamovist încheind conturile cu Buzăul, tot de comun acord.

Lista sportivilor de care Gloria se desparte a fost completată, zilele trecute, de Cristian Ciobanu, fotbalist care a semnat, deja, cu Oțelul Galați. Fostul șeptar al Buzăului s-a alăturat lotului condus de Dorinel Munteanu, pentru pregătirea centralizată.

Ieri, un alt fotbalist cunoscut a preferat să se despartă, de comun acord, de clubul fanion al orașului. Veteranul Alex Munteanu a ajuns la un acord de reziliere și va semna, cel mai probabil, cu Focșaniul. Mijlocașul originar din Mediaș nu s-a numărat printre preferații lui Adrian Mihalcea, cu toate că evoluțiile sale, cel puțin sub bagheta predecesorului Cristi Pustai, au fost apreciate de public.

Zilele trecute se specula că Munteanu s-ar putea înțelege cu Metalul Buzău, dar numai în contextul în care ar fi venit sub formă de împrumut de la Gloria. Mutarea nu s-a realizat, însă. Cel mai probabil, clubul buzoian se va dispensa și de serviciile lui Wynney Boison. Spaniolul nu a impresionat, în puținele partide în care a evoluat între buturile Gloriei. Mai mult, goalkeeperul iberic nu figurează pe lista celor deplasați în cantonamentul bulgar.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker