Actualitate

750 de beneficiari în proiectul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

Fundația Comunitară Buzău anunță finalizarea cu succes a celor trei inițiative comunitare care au câștigat finanțare prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Timp de peste opt luni, organizațiile neguvernamentale câștigătoare au implementat soluții civice la probleme locale din domeniul educației, beneficiind de îndrumare din partea Fundației Comunitare Buzău și de microgranturi nerambursabile în valoare de peste 245.000 de lei din partea Lidl România.

Direcțiile de intervenție locală a programului la Buzău au fost stabilite participativ, în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă și după cartarea nevoilor din comunitate. Programul a fost tradus în practică în numeroase activități inovatoare și variate pentru comunitatea buzoiană, în care au fost implicați zeci de voluntari.

Trei proiecte de succes

Printre rezultatele programului, se află Media HDu, proiectul Asociației de părinți a Colegiului Național „B.P. Hașdeu” Buzău, care a înființat primul studio media pentru liceenii buzoieni și a organizat sesiuni de formare și consiliere vocațională pentru tineri. Prin ateliere interactive și sesiuni practice în studioul media, tinerii beneficiari și-au dezvoltat competențe de public speaking, teatru, grafică, design, storytelling sau scriere creativă.

Un alt proiect este Grădina Muzicală, proiectul Asociației de părinți „PROȘCOALA 11” Buzău, a adus muzica în mijlocul naturii pentru comunitatea buzoiană în general și pentru tineri în special. Grădina pune la dispoziție un cadru inedit de petrecere a timpului liber, dar și un loc în care se pot desfășura activități muzicale educative pentru tineri.

Uniți prin sport, inițiativa Asociației Totul Va Fi Bine Buzău, este un alt proiect care a venit în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, oferindu-le oportunitatea de a participa la activități sportive adaptate nevoilor lor. În spațiul dedicat practicării sportului Showdown, echivalentul tenisului de masă, au fost amplasate echipamente speciale și s-au organizat antrenamente și evenimente sportive deschise publicului.

Oamenii sunt cheia rezultatelor

„De-a lungul timpul am descoperit că oamenii sunt cheia, doar împreună putem crește și ne putem dezvolta frumos pentru a putea crea ceva pentru comunitate. Puterea exemplului este fascinantă. Ne bucurăm nespus să vedem că oamenii sunt inspirați și își descoperă latura creativității atunci când le prezentăm astfel de oportunități și cel mai important, din ce în ce mai mulți oameni au inițiativă”,  a declarat Anca Nicolescu, director executiv Fundația Comunitară Buzău.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. În primele două ediții, programul desfășurat simultan în alte 11 orașe din țară a finanțat 84 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și ore de voluntariat, și zeci de mii de cetățeni impactați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele concrete ale edițiilor anterioare.

Pentru o relatare detaliată a rezultatelor programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, se pot accesa website-ul dedicat www.fondulpentruunviitormaibun.ro și pagina națională de Facebook.  Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.000 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7.000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent, mai bine de 52 la sută din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua este în continuă creștere.

Fundația Comunitară Buzău este o organizație care construiește infrastructură (fonduri, programe, finanțări) ce conectează oameni cu inițiativă, idei și resurse din județul Buzău. În trei ani de activitate, am adunat fonduri de la companii, organizații naționale și donatori individuali și am finanțat 34 de proiecte. Scopul Fundației Comunitare este să dezvolte resursele locale și să susțină transformarea județului Buzău într-un loc mai bun pentru noi și copiii noștri. Împreună ne implicăm activ și proactiv în domenii importante de interes comun precum educație, sănătate și mediu înconjurător. Fundația Comunitară Buzău este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker