Economic

Reguli nescrise pe care invitații la un botez trebuie să le respecte

Atunci când primești invitația la un botez nu uita să iei în calcul, în primul rând, semnificația simbolică profundă a acestui eveniment. Indiferent de religia în care este botezat bebelușul, evenimentul marchează intrarea într-o comunitate spirituală, alături de părinți, familie și prieteni.

Dacă ai luat parte la numeroase botezuri, cu siguranță ai aflat că există anumite reguli nescrise pe care invitații ar trebui să le respecte. Deși acestea variază de la țară la alta, de la o familie la alta, câteva norme rămân universale.

Chiar dacă am putea presupune că eticheta la un botez este similară cu cea a altor evenimente religioase, există nuanțe și considerente specifice acestei ocazii care merită subliniate:

Alegerea ținutei, în calitate de invitat

Deși botezul nu este la fel de formal ca o nuntă, rămâne un eveniment religios important, deci ținuta pe care o alegi trebuie să se potrivească cu solemnitatea acestuia. Pentru femei, rochiile până la genunchi sau fustele în tonuri discrete sunt o alegere potrivită. Bărbații pot opta pentru o cămașă și pantaloni eleganți sau chiar un costum, în funcție de formalitatea ceremoniei.

Nu există o regulă în ceea ce privește culorile, dar este de bun simț să fie evitate ținutele extrem de colorate sau cu imprimeuri care să distragă atenția. Mai potrivite pentru această ocazie sunt tonurile neutre sau pastelate.

Cadourile oferite bebelușului

În ultima perioadă, tot mai mulți părinți renunță la ideea plicului de bani și trec pe invitații botez 2023 faptul că preferă cadouri pentru bebeluș. Multe familii aleg să le ofere invitaților o listă de cadouri sau sugestii, astfel încât să fie real folositoare copilului, fără să existe mai multe daruri identice.

Recomandarea este ca, dacă nu ești familiarizat cu tradițiile și credințele familiei, mai bine evită cadourile cu încărcătură religioasă. Deși jucăriile și hainele pentru bebeluși sunt populare, uneori un cadou practic (o carte despre creșterea copiilor sau chiar un voucher pentru o sesiune foto în familie) va fi mult mai apreciat.

O tendință actuală este ca părinții să-și dorească din partea invitaților o contribuție în contul de economii sau la fondul pentru educație. Astfel, fiecare dintre cei prezenți la eveniment au ocazia  de a-i oferi copilului un cadou cu valoare pe termen lung.

Comportamentul în timpul slujbei religioase

Este esențial să ajungi la timp la botezul de la biserică, dacă vrei să participi. Dacă, dintr-un motiv sau altul, ești în întârziere, intră discret și așează-te în spate pentru a nu deranja slujba. Indiferent de cunoștințele tale religioase sau de credințele personale este important să tratezi biserica cu respect, să vorbești în șoaptă, să nu consumi mâncare sau băuturi la interior și ai o postură respectuoasă.

Oricât de tentant este să folosești telefonul mobil pentru a face fotografii sau a transmite live evenimentul, asigură-te că acest lucru este permis și că nu deranjezi. De asemenea, telefonul ar trebui setat pe modul silențios sau închis complet.

Chiar dacă botezul este o bună ocazie de a te revedea cu vechi cunoștințe, evită să vorbești în timpul ceremoniei sau să distragi atenția celorlalți.

Cum să te comporți dacă participi la petrecere

Aici sunt puține lucruri de spus. Dacă ești invitat să participi la recepția dată în cinstea copilului este politicos să accepți, chiar dacă poți sta doar puțin timp. Dacă știi dinainte că nu rămâi la eveniment, cel mai bine ar fi să informezi gazdele respectuos.

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/Nuau0vx6vk8

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker