Actualitate

Redeschiderea Spitalului din Râmnicu Sărat, la nivel de adrese

Joi, 11 iunie, primarul Râmnicului, Sorin Cîrjan a avut o întrevedere cu directorul Direcției de Sănătate Publică Buzău pentru a-I solicita redeschiderea unității medicale. Edilul a înaintat și o adresă în acest sens prin care invocă chiar comunicatul de presă al ministrului Sănătății din data de 9 iunie, dar și o adresă trimisă către Direcția de Sănătate Publică tot în data de 9 iunie, în care se arată că spitalul deservea, înainte de pandemie, 90.000 de suflete, care au nevoie în continuare de asistență medicală de specialitate.

Primarul Sorin Cîrjan spune pe pagina de Facebook că, Direcția de Sănătate Publică Buzău a răspuns printr-o adresă în care solicită ca spitalul să trimită mai multe precizări până astăzi, 12 iunie: destinația fiecărei încăperi, pe fiecare secție în parte și numărul maxim de paturi alocate; modul de asigurare al circuitelor funcționale complet separate (vestiare, grupuri sanitare, căi de acces) pentru personal, alimentare și evacuare deșeuri, fără a fi necesară externarea sau transferarea pacienților către alte spitale; modul de repartizare al personalului astfel încât să se respecte separarea totală a celui care asigură asistența medical a pacienților testați pozitiv cu virusul Sars Cov-2 față de personalul care asigură asistența medical în ambulatoriul din spital;

Reamintim că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru,  a cerut marți, 9 iunie, direcțiilor de sănătate publică să evalueze „de urgență” situația în spitalele care au pacienți cu coronavirus, astfel încât să poată fi reluat accesul la tratamente și pentru pacienții non-COVID.

“Am cerut astăzi direcțiilor de sănătate publică să realizeze la nivel local o analiză a cazurilor internate, a modului în care sunt separate complet circuitele funcționale pentru pacienții infectați de cei neinfectați și să identifice toate măsurile necesare astfel încât se fie eliberate avizele necesare reluării activității în spitalele de fază 1, 2 și cele suport. Voi începe și o evaluare personală a situației în aceste unități pentru că primesc semnale din partea pacienților neinfectați cu noul corornavirus care nu primesc asistența medicală de care au nevoie. Suntem într-o nouă fază epidemiologică și trebuie să redeschidem spitalele pentru bolnavi, chiar dacă menținem măsurile de prevenție și limitare a răspândirii SARS-CoV -2”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, într-un comunicat al ministerului.

Prin Ordinul ministrului Sănătății nr.961 din 29 mai 2020, în funcție de evoluția epidemiologică locală, spitalele care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2 pot asigura, cu avizul direcțiilor de sănătate județene și a municipiului București, asistența medicală și pacienților non-COVID-19 în condițiile existenței circuitelor funcționale complet separate, fără a fi necesară externarea/ transferarea tuturor pacienților internați către alte spitale.

Deocamdată, la Buzău, evaluarea DSP  nu pare a fi o urgență, și se află în stadiul de adrese înaintate unității medicale la solicitarea edilului orașului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker