Administrație

Record: O sută de controale ale inspectorilor de muncă în cea mai scurtă lună din an

În luna februarie, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău și-a trimis inspectorii pe teren în nu mai puțin de o sută de controale, volum de muncă ce poate fi considerat un record de mobilizare, mai ales că acțiunile s-au derulat în cea mai scurtă lună din an, de doar 28 de zile.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat, în luna februarie, acţiuni de control având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislației în vigoare în domeniul relațiilor de muncă, se arată în comunicatul de presă transmis de instituție. Volumul de muncă la care au fost angajați inspectorii ITM pe toată perioada lunii februarie s-a cuantificat în o sută de controale la agenţi economici din judeţul Buzău. Au fost sancţionaţi 28 de angajatori și, în total, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, care s-au materializat în 22 de amenzi contravenționale în cuantum de 381.000 lei, adică aproape patru miliarde de lei vechi, bani care, teoretic, ar putea ajunge în bugetul consolidat al statului, dar multe dintre aceste sancțiuni sunt atacate în instanță, acolo unde sumele, fie sunt diminuate, fie sunt transformate, cele mai multe, în avertismente, urmare a deciziei judecătorului. O altă urmare a controalelor inspectorilor de muncă a fost și dispunerea de măsuri cu termene concrete pentru remedierea neconformităților constatate de inspectorii de muncă. În luna care tocmai s-a încheiat au fost dispuse nu mai puțin de 352 de măsuri, o realitate care arată, pe de o parte, multitudinea de cazuri în care angajatorii nu pun prea mare preț pe legislația muncii, în timp ce inspectorii de muncă înțeleg să pună în prim plan conștientizarea angajatorului pentru ca activitățile sale să nu contravină normelor de muncă.

De altfel, o altă statistică a lunii februarie, înregistrată la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, dovedește că atitudinea conciliantă a inspectorilor în teren este percepută de către angajatori, în cea mai mare parte, drept o încuviințare a funcționării în afara cadrelor legale. În luna februarie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au fost înregistrate 61 de petiții în domeniul relațiilor de muncă, un nivel care, de asemenea, ar trebui considerat la o cotă de atenție! Au fost reclamate, ca de fiecare dată, aspecte referitoare la neacordarea drepturilor bănești, sau nereguli privind timpul de muncă și timpul de odihnă, cazuri de muncă nedeclarată sau alte aspecte ce țin de domeniul relațiilor de muncă.

În cursul controalelor efectuate în luna februarie, inspectorii de muncă buzoieni au identificat șapte angajatori care foloseau munca la negru, drept pentru care aceștia au fost amendați, în sumă totală, cu 220.000 de lei, adică peste două miliarde de lei vechi. Cu siguranță și aceste cazuri vor lua calea instanței, unde sumele fie vor fi diminuate, fie vor fi anulate!

Articole similare