Actualitate

Record de abuzuri sesizate prin Telefonul Copilului

Linia telefonică de la Telefonul Copilului s-a „înroșit” din cauza numărului mare de sesizări primite în acest an. La numărul unic 119 pot suna copiii care se simt abuzați fizic sau emoțional, dar și persoane care cunosc o situație în care minorii sunt abuzați în orice fel. Aceştia pot suna non-stop, inclusiv sâmbăta și duminica, să sesizeze situaţia urgentă în care se află copilul şi coordonatele acestuia, pentru ca inspectorii serviciului să poată interveni în cel mai scurt timp.

Inspectorii acţionează şi la apeluri anonime cu condiţia ca sesizarea să conţină coordonate şi date pertinente: tipul abuzului, situaţia copilului, locaţia exactă, modalitatea prin care persoana care apelează a ajuns să cunoască situaţia.

502 sesizări au fost înregistrate în primele șase luni ale acestui an la Buzău, sesizări ce priveau abuzuri împotriva copiilor  (fizic, emoțional, sexual, bullying, neglijarea sau cerșetoria). La acestea se adaugă o serie de sesizări sau solicitări de informaţii în legătură cu diferite drepturi ale copiilor: tutelă, eliberarea actelor de identitate, dreptul la pensie alimentară sau alocaţie.

Articole similare