Administrație

Reabilitarea unor clădiri importante din Buzău, oprită de scumpirea materialelor de construcții

Colegiul Național „Mihai Eminescu” și clădirea fostului Bazar sunt două dintre obiectivele aflate în reabilitare de câțiva ani, cu termenul de finalizare depășit de luni bune. În cazul colegiului buzoian, clădire monument istoric, lucrările au fost blocate din cauza lipsei fondurilor, iar reabilitarea, începută în 2018, avea termen de finalizare doi ani. Între timp, însă, au apărut mai multe probleme, după ce banii proveniți din Programul Național de Dezvoltare Locală s-au terminat, iar constructorul s-a confruntat și cu problema lipsei forței de muncă, elevii Colegiului „Eminescu” vor continua să învețe în clădirea fostului Liceu „Costin Nenițescu”, aflat pe strada Transilvaniei.

Și reabilitarea clădirii fostului Bazar, de asemenea monument istoric, s-a lovit de lipsa fondurilor, iar termenul de finalizare a lucrărilor a fost depășit cu mult și în acest caz. Startul reabilitării a fost dat în 2018, iar lucrările trebuiau să fie terminate în cel mult un an. Scumpirea accelerată a materialelor de construcții, în medie între 30 la sută şi 100 la sută, inclusiv pe fondul conflictului din Ucraina, a dat peste cap planurile autorităților și a oprit reabilitările clădirilor importante. După finalizare, clădirea fostului Bazar va deveni sediul Primăriei, dat fiind că următorul obiectiv pe lista renovărilor este Palatul Comunal.

O altă clădire care riscă să nu fie finalizată la timp este noua Unitate de Primiri Urgențe, din curtea Spitalului Județean. Constructorii spuneau, luna trecută, că dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru reglementarea creșterilor, proiectul riscă să fie oprit din cauza lipsei banilor. „Sunt probleme, în general, cu investițiile (…) știe toată lumea, prețurile practic au luat-o razna (…) au crescut în primul rând la materialele de construcții (prețurile, n.r.), implicit și carburanții, dar eu sper că cei care trebuie să ia măsuri vor lua cu siguranță, că altfel dacă nu se vor lua măsuri la nivel guvernamental, parlamentar, riscăm, dar sunt convins că nu se va întâmpla acest lucru, ca absolut toate investițiile care ar putea avea loc în România să fie blocate”, spunea Petre Emanoil Neagu, în urmă cu o lună.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker