Discuțiile pe marginea problemei gazelor naturale continuă, iar luminița din capătul tunelului ba se apropie, ba se îndepărtează. Această incertitudine este rezultatul unei frământări manifestate de ambele părți: rușii vor să-și mai arate o dată mușchii, dar înțeleg că au mers prea departe și că din acest „război al gazelor” mai degrabă ar putea pierde decât ar câștiga, iar moldovenii parcă se tem de curajul pe care și l-au permis prima dată în ultimii treizeci și ceva de ani, or, pe de-o parte, zic că au găsit mai multe căi alternative de aprovizionare cu gaze, iar pe de altă parte, treapădă la Moscova și permit Kremlinului să se joace în continuare de-a pisica cu șoarecele. În loc să ia notă de poziția rușilor și să le-o respecte, autoritățile moldovene doresc să mai încleie ulciorul care s-a spart, iar acest lucru ar putea să-i dezamăgească (ba chiar să-i supere) pe partenerii din Vest, care doresc să ne întindă o mână de ajutor.
De altfel, ceea ce se întâmplă astăzi între FR și RM cel mai bine a explicat-o analistul politic Nicolae Negru, care este de părerea că dintre cele două părți va pierde acela care primul va clipi din ochi. Vă aduceți aminte de jocul nostru din copilărie, când ne uitam unul în ochii altuia și pierdea acela care clipea primul. La umila mea părere, se creează impresia că Moscova deja a clipit și Chișinăului nu-i rămâne decât să profite de circumstanțe și să transforme răul în bine. De ce cred că FR a pierdut „meciul”? Fiindcă nu prea țin minte ca rușii să se fi supărat pe cineva la fel cum a făcut-o în cazul nostru, iar faptul că până și administrația președintelui Putin s-a expus pe această temă vorbește de la sine. Da, țarul nu are planificată o întâlnire cu președinta Maia Sandu (vorba lui Pescov) pe tema gazelor, dar nici nu am prea auzit ca cineva să-i fi solicitat o astfel de întrevedere. Sau, la urma urmei, de ce ar interveni Putin, dacă GAZPROM-ul este o instituție pur comercială (???), interesată în câștigarea banilor, dar nu bagă în seamă cine a participat la ședința Platformei Crimeea și cine nu a făcut acest lucru. Au nu cumva și barosanii din Rusia au înțeles că au sărit prea tare bățul și că „fiica lor vitregă”, Transnistria, ar putea îngheța, repet, la iarnă, în caz dacă Chișinăul găsește căi alternative de aprovizionare cu gaze naturale? Și nu pe motiv că partea dreaptă ar fi cu cerul gurii negru (Doamne ferește) și că ar dori răul confraților de peste Nistru, dar pe motiv că pentru gaze trebuie să plătești, dar nu să arunci cu vorbe gen „za gaz plateat tolico trusî” (pentru gaze plătesc numai fricoșii) – de la „ex-președintele” transnistrean Evghenii Șevciuc cetire. Cam așa stau lucrurile, în opinia mea, iar restul este doar beletristică.
Apropo, criza gazelor este un fenomen de care se lovește astăzi mai multă lume, dar nu știu de ce Republica Moldova are cel mai mult de suferit. Precum nu știu (deși intuiesc) de ce o țară-membră a Comunității Statelor Independente (CSI) este atât de umilită și atât de defavorizată de o altă țară a CSI (cică, egală în drepturi)? De ce așa țări ca Ungaria sau Serbia, bunăoară, care nu sunt membre ale acestei comunități, cumpără gazele incomensurabil mai ieftin? De ce, la urma urmei, celelalte țări-membre ale comunității (care se vrea comparabilă cu Uniunea Europeană) au luat apă în gură, au băgat capul în nisip și doar asistă la această batjocură? Cu siguranță, mulți dintre Dumneavoastră, dar mai cu seamă acei care trăiesc cu ziua de ieri și nu dau nici o ceapă degerată pe ziua de mâine, cunosc răspunsul la aceste întrebări. De altfel, de ce să mă fac mort în popușoi – cunosc răspunsurile și eu, dar… Consider că a venit momentul să ieșim din această instituție amorfă și să ne construim relațiile cu alte țări exclusiv prin rapoarte bilaterale, fără frați și surori mai mari. În această ordine de idei, întotdeauna nu am înțeles reprezentanții autorităților de la Chișinău, care mereu au elogiat această CSI, deși… încercați să duceți o mașină cu mere din Soroca la Magadan și o să vedeți cât de „ușor” este să faci acest lucru. Și premiera Natalia Gavriliță justifica recent rămânerea noastră în CSI și acest lucru mă face să cred că schimbarea adevărată este încă departe. În loc să tăiem poala și să arătăm nițică verticalitate noi ne cramponăm de niște dividende efemere și turnăm apă la moara nostaligicilor. Nu de alta, dar dacă mai rămânem acolo, va trebui să recunoaștem, cu subiect și predicat, că și Crimeea, și Donbasul, și Transnistria, și Abhazia, și Osetia de Sud și tot ce mai dorește FR sunt ale ei. Orice altă părere va fi sancționată – azi cu gazele, iar mâine și cu aerul pe care îl respirăm.
În fine, nu este cazul să ne facem inimă rea și să credem că suntem singuri în fața problemei. Cu siguranță, vom trece și peste asta, iar vremea post-criză ne va găsi mai curați, mai cu verticalitate, mai cu onoare și cu demnitate.
