Râmnicu Sărat: 28 de platforme de gunoi subterane au fost amenajate în zona blocurilor

Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, în colaborare cu operatorul de salubrizare RER Buzău, a finalizat unul dintre cele mai importante proiecte de investiții pentru gestionarea gunoiului menajer la nivelul orașului, ținta fiind colectarea eficientă în zonele adiacente blocurilor de locuințe. Autoritățile publice au anunțat că după finalizarea respectivului proiect de investiții, municipiul Râmnicu Sărat va fi primul oraș din țară care are echipate toate zonele de locuit în condominiu cu platforme îngropate.
Râmnicu Sărat va fi primul oraș din țară care are toate platformele de gunoi din zona blocurilor, îngropate. Este concluzia unei conferințe organizate zilele acestea la Râmnicu Sărat, la care au participat, alături de Executivul Primăriei, reprezentanți ai operatorului de salubrizare și ai asociațiilor de proprietari. Tema întâlnirii a reprezentat-
o evaluarea măsurilor și investițiilor de mediu realizate în ultimii cinci ani, precum și amplasarea pubelelor dedicate colectării deșeurilor textile. În zona blocurilor din municipiul Râmnicu Sărat au fost amplasate 28 de platforme de gunoi subterane. Autoritățile municipale consideră că proiectul tocmai finalizat trebuie completat, pentru ca serviciile de salubrizare să fie eficientizate, cu un alt obiectiv care vizează alimentarea permanentă cu energie a platformelor subterane. Măsura este necesară pentru a permite deschiderea pubelelor cu cartela, dar și pentru o monitorizare video permanentă.
Întâlnirea de la sediul Primăriei Râmnicu Sărat a continuat cu o vizită în teren, în zona cartierelor mărginașe, pentru a fi constatată starea de mediu, precum și investițiile derulate pentru regenerarea zonelor și îmbunătățirea infrastructurii urbane, prin amenajarea de parcuri, spații verzi, terenuri de sport și locuri de joacă. Autoritățile consideră că protejarea mediului și stoparea depozitării necontrolate reprezintă un obiectiv central al comunității, și este nevoie de un efort colectiv pentru atingerea acestuia.
În paralel, au fost abordate discuții despre organizarea infrastructurii pe orizontală, la nivelul municipiului Râmnicu Sărat, pentru colectarea eficientă a deșeurilor textile. În județul Buzău, peste trei sferturi dintre primării colectează deșeuri textile prin intermediul containerelor. Mai precis, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”, înființată în scopul gestionării eficiente a serviciilor de salubritate din județ. 80 la sută din cele 85 de primării membre colectează deșeurile textile cu containere, în celelalte localități fiind organizate periodic campanii de strângere a materialelor uzate.
Cel mai mare bazin de reciclare din județ este în municipiul Buzău. Primăria orașului a dezvoltat, încă din anul 2023, un proiect-pilot de colectare a deșeurilor provenite din textile, dar și a încălțămintei uzate. Lunar, la nivelul municipiului se strâng aproximativ 200 de tone de deșeuri textile și încălțăminte.



