Sănătate

Radiografii pulmonare gratuite pentru localnicii dintr-o comună buzoiană

Primăria Scorțoasa îi anunță pe localnici că pot beneficia de radiografii pulmonare gratuite în perioada 14-15 iulie, atunci când caravana pentru radiografie pulmonară va fi amplasată în curtea Dispensarului Uman din satul Policiori.

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este promotor al controlului tuberculozei în România, urmărind îmbunătățirea capacității tehnice a grupului țintă-profesioniști din sectorul socio-medical în identificarea, diagnosticul și tratamentului tuberculozei, inclusiv al celei latente, lucru care permite un tratament corect al pacientului indiferent de regiunea în care este tratat și încurajează colaborarea transregională a personalului medical.

Screeningul țintește depistarea activă și precoce a tuberculozei în grupurile vulnerabile, oferind diagnosticarea și tratamentul adecvat acestei boli. Cei ce doresc să beneficieze de serviciile caravanei mobile trebuie să știe că locurile sunt limitate, iar ocuparea se va face în ordinea depunerii cererii de înscriere. Cererea poate fi completată și pentru alte persoane din familie.

Fiecare persoană care va intra în caravană va fi supusă unei radiografii pulmonare, ce va fi transmisă, mai apoi, printr-un sistem de telemedicină, către Institutul „Marius Nasta”, unde un specialist pneumolog va analiza rezultatul imagistic.

Formularul pentru programare poate fi completat AICI.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker