Actualitate

Protest la Statistică. Angajații amenință cu refuzul centralizării datelor alegerilor

Salariații Direcției Județene de Statistică au continuat, marți, între orele 10.30 și 11.30, protestul început în data de 23 noiembrie 2023. Ei spun că protestul va continua în fiecare zi, pe perioadă nedeterminată, până când revendicările lor vor fi soluționate.

Conform uni comunicat de presă, nemulțumirile salariaţilor Direcției Județene de Statistică sunt: salarizarea discriminatorie îndelungată, având în vedere faptul că salariile nu au fost nici măcar indexate cu rata inflaţiei (a depăşit 43 la sută în octombrie 2023 faţă de ianuarie 2018); aplicarea Legii nr. 153/2017, cu consecinţa neocupării  posturilor vacante;  neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul  Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică”.

„Protestele vor continua zilnic, până când revendicările noastre vor fi soluţionate. Nu vom mai colecta și furniza date statistice din judeţul Buzău și vom refuza participarea la centralizarea rezultatelor alegerilor din anul 2024!”, spun protestatarii.

Conform aceleiași surse, revendicările salariaţilor DJS Buzău sunt: stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual din cadrul DJS Buzău la nivelul administrației publice centrale; acordarea majorării salariului de bază cu 15 la sută pentru complexitatea muncii pentru funcționarii  publici și personalul contractual din cadrul DJS Buzău; mărirea schemei de personal a DJS Buzău corespunzător volumului de activitate şi deblocarea angajărilor;  exceptarea structurilor subordonate Institutului Naţional de Statistică de la procesul de desfiinţare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activităţii, conform prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker