Educație

Academia Română donează Bibliotecii Colegiului „Hasdeu“ integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu”

„Integrala manuscriselor facsimilate ale lui Eminescu – 24 de volume – va fi donată bibliotecii de la Hasdeu de către cel mai mare for cultural și științific al țării, Academia Română”, anunță pe pagina de socializare a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” directorul adjunct Anca Florea. Cel care va oferi acest dar este nimeni altcineva decât academicianul Marius Andruh, fost hasdeian, vicepreședintele Academiei Române.

Evenimentul va avea loc într-un cadru festiv pe 6 decembrie: „Va oferi acest dar inestimabil miercuri, 6 decembrie 2023, ca recunoaștere și omagiu pentru tot ce a însemnat și înseamnă bătrâna, dar mereu însuflețita de noi minți tinere, bibliotecă a Hasdeului”, mai spune Florea. Momentul în care biblioteca hasdeiană primește în rafturile sale acest dar neprețuit este bine ales, având în vedere că  ea aniversează 150 de ani de existență.

9 noiembrie 1893 este data la care Biblioteca Gimnaziului „Tudor Vladimirescu”, azi Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, a fost deschisă și pentru locuitorii orașului. Cel care a militat ca biblioteca să devină publică a fost Basil  Iorgulescu, profesor de la 1 noiembrie 1869, și apoi director,  geograf, literat, istoric, sociolog, mare cărturar și ctitor de așezăminte.

Biblioteca Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” este mai mult decât o bibliotecă școlară, spune profesorul Anca Florea, definind-o ca fiind „centrul efervescenței intelectuale care definește spiritul hasdeian”. Și pentru că este vorba și de multă istorie în cei 150 de ani, directoarea Anca Florea face referire și la patronal spiritual, definind biblioteca drept „spațiul cel mai reprezentativ pentru gândirea enciclopedică a patronului nostru – scriitorul, publicistul, istoricul, juristul, lingvistul, folcloristul, omul politic Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

Este vorba, într-adevăr, despre o bibliotecă enciclopedică, ținând cont că vorbim acum despre o bibliotecă școlară. Ea conține 43.000 de volume,  de la enciclopedii, dicționare, tratate științifice din toate domeniile, publicistică valoroasă, literatură română și universală, cărți în limbi străine și volume de patrimoniu, la cărți ale elevilor și ale dascălilor hasdeieni.

„Generații după generații de elevi și-au modelat drumul devenirii în biblioteca hasdeiană. Sala de lectură e un loc al comunicării științifice de cel mai înalt nivel între profesori și elevi. Aici și în laboratoare se nasc elevii olimpici ai Hasdeului, cu performanțe naționale și internaționale”, mai spune directorul adjunct Anca Florea.

Marius Andruh

Unul dintre performerii Colegiului este chiar Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române.  Este doctor în chimie, cu specializări postdoctorale la Paris și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt”. Academicianul Marius Andruh este specialist în chimie metalosupramoleculară, inginerie cristalină, magnetism molecular, combinații complexe heteropolinucleare, sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți și materiale moleculare luminescente. Din 1984 este profesor la Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, din cadrul Universităţii din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019.

 

 

„Manuscrisele lui Eminescu” au fost păstrate de Titu Maiorescu într-o celebră ladă a poetului şi au fost donate Academiei în 1902. Este vorba despre 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, care au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Academia Română a lansat primul volum de manuscrise facsimilate ale lui Mihai Eminescu – un proiect al fostului preşedinte al forului Eugen Simion -în anul 2005, iar până în 2009 au fost lansate şi celelalte volume ale integralei „Manuscrisele Mihai Eminescu”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker