Actualitate

Protest în desfășurare al sindicaliștilor din Poliție, la Finanțe

Protestatari din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC, din Ministerul Afacerilor Interne  se află la această oră în fața Ministerului de Finanțe cu o listă lungă de revendicări. Ei și-au anunțat prezența și mâine în același interval orar, adică între 10 și 12. Revendicările lor, așa cum le-au anunțat pe pagina oficială, a sindicatului,  vizează aplicarea începând cu 1 ianuarie 2022 în integralitate a Legii nr. 153/2017, indexarea tuturor pensiilor de serviciu ale polițiștilor și aplicarea sporului de neuropsihic (risc și suprasolicitare neuropsihică) de 20% tuturor beneficiarilor din prezent structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc. De asemenea, sindicaliștii mai cer actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii prețurilor de consum stabiliți de INS, încadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere și actualizarea calculului indemnizației lunare de chirie la nivelul anului 2022.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker