Politic

Proiectul lui Predoiu de desființare a Secției Speciale, contestat de asociațiile de judecători și de procurori

Ministrul Justiției, Că­tălin Predoiu, a anunțat că a fost a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), urmând ca, după aceea, competențele sale să fie preluate de o structură inspirată din modelul Parchetului European, cu 12 procurori la centru și 30 în teritoriu.

Predoiu a adăugat că res­pectivii procurori din Parchetul General vor fi propuși Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de către procurorul general, iar procurorii de la Parchetele de pe lângă Curțile de apel vor fi propuși Plenului CSM de către prim-procurorii acestor structuri. „Pentru investigarea infracțiunilor care până acum erau în competența SIIJ am folosit un model  inspirat din funcționarea Parchetului European, adică un număr de 12 procurori în centru, la București, și 30 de procurori răspândiți în țară, câte doi procurori de fiecare Curte de apel, în total 42 de procurori, care vor investiga infracțiunile care până acum erau în competența SIIJ. Acești procurori sunt anume desemnați de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Cei 12 procurori din București vor fi selectați și desemnați de Plenul CSM, din cadrul Secției de Urmărire Penală din Parchetul General, iar cei 30 de procurori din Curțile de apel vor selectați și desemnați de Plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curțile de apel”, a precizat ministrul Justiției, citat de Agerpres.

Ce spune Forumul Judecătorilor din România

Noul proiect este contestat, însă, de către Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție, pe motiv că este un compromis inadecvat, care încalcă obligațiile României de stat membru al Uniunii Europene și al Consiliului Europei.

Una dintre probleme privește competența de anchetare a tuturor infracțiunilor săvârșite de magistrați, așadar și a celor de corupție, care ar urma să revină procurorilor anume desemnați din parchetele obișnuite, deși faptele de corupție trebuie anchetate de parchete specializate.

Asociațiile menționate afirmă că se menține regula de funcționare a SIIJ, potri­vit căreia, dacă alături de magistrați sunt anchetate și alte persoane pentru care, conform legii, competența de efectuare a urmăririi penale aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte, atunci se operează transferarea dosarelor de corupție de la Direcția Națională Anticorupție la noii procurori anume desemnați din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte, scrie agerpres.ro. „Proiectul de lege publicat de Ministerul Justiției la data de 21 ianuarie 2022 desființează Secția Specială doar formal, de vreme ce modul în care ar urma să fie anchetate infracțiunile comise de magistrați, respectiv prin procurori anume desemnați de Plenul CSM din cadrul Secției de urmărire penală și crimina­listică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și al parchetelor de pe lângă curțile de apel (PCA), păstrează și chiar agravează trăsăturile problematice ale SIIJ”, se arată într-un comunicat al celor trei asociații menționate.

Alte probleme sesizate privesc desemnarea procurorilor care vor ancheta magistrați de către Plenul CSM, regulile fiind „lipsite de previzibilitate” și, mai mult, „pun în pericol independența magistraților”. De asemenea, apreciază asociațiile, prin proiectul de lege publicat de Ministerul Justiției nu se oferă soluții pentru problemele care au fost invocate pentru înființarea SIIJ. „În concluzie, noul proiect privind desființarea Secției Speciale reprezintă un compromis inadecvat, de natură a încălca Decizia MCV și Avizele Comisiei de la Veneția, în concret obligațiile României de stat membru al Uniunii Europene și al Consiliului Europei. Soluția firească rămâne desființarea necondiționată a Secției Speciale și restabilirea competențelor parchetelor specializate, precum DNA și DIICOT, așa cum au propus organismele europene relevante”, arată sursa citată.

Potrivit ministrului Predoiu, procurorii de la Secția de Urmărire Penală vor desfă­șura urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de membrii CSM, judecătorii de la Instanța Supremă și procurorii de la Parchetul General, jude­cătorii de la Curțile de apel, procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanțe, judecătorii de la Curtea Militară de Apel și procurorii de la Parchetul de pe lângă această instanță. În competența procurorilor de la Curțile de apel vor fi infracțiunile săvârșite de ju­decătorii de la Judecătorii, Tribunale, Tribunale mili­tare și de procurorii care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker