Educație

Proiectul „Comunitatea stării de bine” al Primăriei Buzău, exemplu la Târgoviște

Primăria municipiului Buzău, reprezentată de consilierul Anca Fotin, și Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat de inspectorul școlar general Daniela Palcău au făcut echipă în prezentarea abordării unice dată de proiectul „Comunitatea stării de bine”, la întâlnirea din 23 martie, la Târgoviște, în cadru proiectului „Dreptul la pauză fără bullying – cooperare și bune practici pentru comunități educaționale sigure”.

În prezența a secretari și subsecretari de stat, dar și alături de Gabriela Alexandrescu, președinte al Salvați Copiii România, au vorbit despre importanța colaborării între instituțiile de învățământ pentru reducerea fenomenului bullying și au accentuat rezultatele pozitive care au fost înregistrate la Buzău, deși  proiectul se află la început.

Proiectele „Să fim prieteni” și „Școli fără bullying”, ambele desfășurate în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii și ambele  parte din proiectul mai amplu „Comunitatea Stării de Bine” aduc materiale educaționale de calitate pentru antrenarea comportamentelor pozitive la preșcolari, tehnici noi pentru elevi și profesori, dar, mai mult decât atât, au obiectivul, pe termen lung, de a forma o rețea de școli care să se sprijine, să facă schimb constant de bune practici și să aducă schimbări culturii organizaționale din perspectiva prevenirii și intervenției în situații de bullying.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker