Economic

Proiecte de aproape jumătate de milion euro pentru Stațiunea de Cercetare Legumicolă

Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău a câștigat 2,4 milioane lei la o competiție de proiecte de cercetare. Banii sunt alocaţi de Ministerul Agriculturii în cadrul Planului Sectorial 2023-2026, iar proiectele căştigătoare vor aduce soluţii la probleme punctuale ridicate de fermierii şi legumicultorii din România.

În total, cei 2,4 milioane de lei au fost obținuți cu cinci proiecte care vor avea un impact semnificativ asupra legumiculturii prin temele actuale de cercetare menite să răspundă întrebărilor apărute ca urmare a schimbărilor climatice, ptrivit bursa.ro.

Astfel, primul proiect are ca temă de cercetare „Evaluarea speciilor legumicole şi identificarea genotipurilor cu rezistenţă la factorii de stres biotic”. „În cadrul acestui proiect, ne propunem să identificăm genotipuri noi la bob, mazăre, topinambur şi linte, care să fie rezistente la factorii de stres biotic. Scopul nostru este de a aduce în atenţia fermierilor soiuri cu rezistenţă biotică şi productivitate ridicată, perfect adaptate cultivării în câmp deschis. Vrem să oferim soluţii sustenabile pentru a asigura o producţie durabilă şi sustenabilă de legume în faţa provocărilor prezente şi viitoare. În acest proiect suntem coordonatori de proiect si colaboram cu SCDL Bacău si USV Iaşi”, informează reprezentanţii Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău.

Al doilea proiect îşi propune să trateze „Exploatarea biodiversităţii vegetale legumicole ca răspuns la presiunea schimbărilor climatice”. „Acest proiect îşi propune să exploreze şi să valorifice biodiversitatea vegetală legumicolă ca răspuns la schimbările climatice. Prin activităţi precum constituirea de colecţii de germoplasmă, evaluarea şi promovarea genotipurilor valoroase şi ameliorarea acestora pentru a maximiza toleranţa la variaţiile climatice, dorim să dezvoltăm soiuri şi hibrizi stabili, adaptabili şi rezistenţi la condiţiile climatice în schimbare. Ne dorim să oferim fermierilor instrumente necesare pentru a face faţă provocărilor climatice şi pentru a asigura o producţie sustenabilă de legume. Cercetările noastre acoperă un ciclu complet al cultivării de legume: de la cele vărzoase, bulboase, rădăcinoase până la cele păstaioase. Acest proiect se desfăşoară în colaborare cu SCDL Bacău (coordonator de proiect) şi SCDL Iernut (partener)”, au explicat cercetătorii buzoieni.

„Cercetări privind perfecţionarea tehnologiei de cultivare a legumelor în tipuri noi de spaţii protejate în contextul schimbărilor climatice în vederea obţinerii de producţii sigure şi reducerea intensităţii tratamentelor chimice” este tema pentru cel de-al treilea proiect căştigător al Buzăului. „În cadrul acestui proiect se va experimenta o tehnologie de cultivare a legumelor într-un nou tip de spaţiu protejat (solar), în vederea bunei dezvoltări a plantelor în acest tip constructiv, având ca obiective obţinerea de producţii mari şi sănătoase, reducerea numărului de tratamente fitosanitare, reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă prin mărirea gradului de mecanizare, introducerea în practica curentă a lucrărilor de afânare adâncă pentru o mai bună înrădăcinare a plantelor, ceea ce conduce la asimilarea eficientă a substanţelor nutritive, la buna aerisire a spaţiului protejat care va putea menţine temperaturi optime creşterii şi dezvoltării plantelor. Toate acestea au ca scop invitarea unităţilor de cercetare si producătorilor agricoli interesaţi să preia atât informaţiile tehnice necesare în vederea construirii de noi tipuri de spaţii protejate, cât şi să aplice noua tehnologie optimizată de cultivare. În acest proiect suntem coordonatori de proiect şi colaborăm cu ICDLF Vidra şi SCDL Bacău”, spun cercetătorii SCDL Buzău.

Proiectul cu numărul patru va aduce „Cercetări privind utilizarea tehnologiilor cu plasmă în combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor agricole depozitate şi evaluarea efectului asupra seminţelor şi plantelor, în vederea obţinerii de producţii sustenabile şi de calitate”. „Proiectul și-a propus să realizeze metode de combatere a gărgăriței fasolei (Acanthoscelides obtectus) și testarea acestor metode asupra semintelor și plantelor de fasole, atât în condiții de laborator, cât și în lot experimental în câmp, cu scopul de a reduce daunele economice, ecologice, agricole provocate de acest daunator, cu ajutorul unui tratament fizic, sigur pentru consumul alimentar al boabelor și prietenos cu mediul. Acest proiect se desfăşoară în colaborare cu ICDPP (coordonator de proiect), INFLPR Măgurele Ilfov (partener) şi USAMV Bucureşti (partener)”, informează SCDL Buzău.

Cercetătorii buzoieni vor face şi „Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiei de producere a seminţelor de legume certificate în vederea creşterii producţiei şi calităţii culturale a seminţelor, obţinerea de seminţe din verigi superioare de legume înregistrate şi promovarea acestora în producţie”. „Proiectul are ca obiectiv obţinerea de seminţe din categorii biologice superioare necesare continuării procesului de selecţie conservativă şi obţinerea de seminţe din categoria Certificată la speciile solano – fructoase de care vor putea beneficia cultivatorii interesaţi de sortimentul de produse omologate de S.C.D.L. BUZĂU, la nivel naţional şi nu numai. Proiectul urmăreşte de asemenea adaptarea şi îmbunătăţirea tehnologiei cadru de producere a seminţelor de legume. Acest proiect se desfăşoară în colaborare cu ICDLF Vidra (coordonator de proiect)”, susţin reprezentanţii SCDL Buzău.

De asemenea, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău susține, din surse proprii, implementarea proiectului „Menţinerea integrităţii genetice la speciile de legume, plante aromatice, condimentare, medicinale şi flori, la care SCDL Buzău este autor şi/sau menţinător şi asigurarea de sămânţă din verigi biologice superioare, în vederea asigurării necesarului de sămânţă şi material de plantare din creaţiile unităţii noastre, la soiurile şi hibrizii de legume, flori, plante medicinale şi cu multiple întrebuinţări”, pentru acoperirea solicitărilor venite din partea colaboratorilor unităţii, din ce în ce mai diversificate şi complexe.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker