Actualitate

Proiect pentru starea de bine a buzoienilor, la Iazul Morilor

Primăria Municipiului Buzău, prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, lansează, la Centrul Iazul Morilor, un program dedicat stării de bine și sănătății buzoienilor. Programul prevede ca, în fiecare lună, începând din ianuarie, să li se ofere buzoienilor posibilitatea de a se întâlni cu cei mai mari specialiști în sănătate psihoemoțională din România.

Primul eveniment dedicat proiectului intitulat „Buzău, oraș deschis stării de bine” va avea loc pe 21 ianuarie și va prezenta „Conectarea umană, starea de bine și sentimentul de siguranță. Aplicații ale teoriei polivagale pentru sănătatea mintală și psihoemoțională a individului și a comunității”, comunică organizatorii.

„Teoria polivagală este un pilon extrem de important al existenței noastre, fiind o sursă foarte bună prin intermediul căreia ne putem înțelege pe noi înșine și o șansă de a ne dezvolta din ce în ce mai mult, în calitate de indivizi. Chiar dacă multă vreme unele teorii considerau mintea separată de corp, fără vreo influență reciprocă majoră, acum avem din ce în ce mai multe dovezi științifice care confirmă legătura indestructibilă dintre corpul fizic și psihic”, spun specialiștii.

Buzoienii care doresc să participe trebuie să  completeze un formular online cu datele  de contact, care vor fi folosite ca organizatorii să le reamintească de acest eveniment cu câteva zile înainte sau să se înscrie la numărul de telefon 0766.240.486.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker