Educație

Proiect dedicat cadrelor didactice din mediul preuniversitar organizat de Asociația Culturală „Istoria din Casă în Casă”

Asociația Culturală „Istoria din Casă în Casă” (ACICC) organizează în premieră un proiect dedicat cadrelor didactice din mediul preuniversitar raportându-se în special la Legea 1/2011 a Educației Naționale, actualizată în 2024, referitor la faptul că educația permanentă reprezintă totalitatea activităților de învățare realizate de fiecare persoană pe parcursul vieții în contexte formale, nonformale și informale, în scopul formării sau dezvoltării competențelor dintr-o multiplă perspectivă: personală, civică, socială ori ocupațională.

Din 2020, de la înființare și până în prezent, ACICC are în derulare trei proiecte naţionale anuale dedicate tinerilor din învățământul preuniversitar și cadrelor didactice. Este vorba despre „Atelierul de Istorie”, concursul unic în România „Treasure Hunt: Istoria din Casa Mea”, deschis și tinerilor din Republica Moldova și românilor de pretutindeni, precum și proiectul de educație civică și istorie „Dialog Democratic: ateliere de educație civică și istorie”, realizat cu sprijinul Fundației Konrad-Adenauer. Aceste proiecte se derulează în peste 100 de școli și licee partenere la nivel național și ajung la peste 3.000 de elevi anual. „În cadrul acestor proiecte”, spune lector univ. dr. Daniela Popescu, „am putut constata și realiza un studiu statistic intern prin care am identificat principalele carențe ale procesului didactic în materie de activități extracurriculare dedicate istoriei, metode noi, digitale, în pas cu cerințele momentului și tendințele viitorului educațional. Am putut observa pierderea crescândă a istoriilor locale, deconectarea dialogului inter-generațional, lipsa de instrumente de lucru pentru cadrele didactice și portofoliul de competențe incomplete ale profesorilor de istorie și educație socială în materie de predare a istoriei comunismului în România și de valorificare a istoriei locale”.

Proiectul „HI-STORY TELLING. Cum integrăm istoria comunității locale în istoria națională a comunismului? Metodologii integrative. Metode, concepte și abordări ale istoriei locale în contextul curriculei naționale” este derulat de Asociația „Istoria din Casă în Casă” în parteneriat și cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer și al Facultății de Istorie a Universității din București și își propune o serie de seminarii și activități dedicate profesorilor de istorie și educație socială din mediul preuniversitar, la nivel național, dedicat cu precădere cadrelor didactice din afara Bucureștiului și din mediul rural și alte medii defavorizate pentru a le oferi competențe reflexive și de gândire critică, exemple de bune practici, metode de lucru și pachete cu fișe de lucru și materiale auxiliare gratuite, realizate de către experții în domeniu ai Facultății de Istorie și în conformitate cu programa școlară actuală. Proiectul are patru componente (module online) realizate de către specialiști în istoria comunismului românesc din mediul universitar și cadre didactice specializate în Metodică, Didactică și practică istorică din centre universitare precum Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Societatea de Științe Istorice din România.

Proiectul răspunde la mai multe întrebări, spune lector univ. dr. Daniela Popescu: „Cum utilizăm sursele locale de predare a istoriei și cum se construiește identitatea locală; utilizarea surselor vizuale în predarea istoriei secolului al XX-lea. De la personaj la epocă;  Cum utilizăm noile surse digitale, AI și media în predarea istoriei secolului XX și a comunismului; Cum dezvoltăm gândirea critică elevilor; relația dintre curriculum-ul de trunchi comun și cel local; Cum le cultivăm elevilor valorile democratice și mecanismele de funcționare a unei democrații”. Pot participa la acest proiect cadrele didactice de istorie și educație socială la nivel național, din mediul urban și rural și din zonele defavorizate. El se desfășoară între 12 octombrie 2024 și 17 ianuarie 2025, în format online.

Înscrierea se poate face până pe 10 octombrie, ora 23.59, prin următorul formular: https://forms.gle/mLnnqsCLJ8D2Bw8s7%. Cursul este gratuit. Toți participanții vor primi un certificat de absolvire a cursului, adeverință de participare și un kit de materiale didactice. Anunțarea celor 20 de proiecte câștigătoare se va face pe 6 ianuarie 2025. Ceremonia de închidere și premierea celor 20 de câștigători va avea loc pe 17 ianuarie 2025, la București.

Articole similare