Programul Tomata generează supraproducție. Fermierii buzoieni aruncă roșiile

Vești bune pentru zeci de mii de fermieri din România. Aceștia vor beneficia de un ajutor financiar substanțial în anul 2024, în valoare de 1.500 de euro, sumă acordată pentru a sprijini înființarea culturilor agricole.
Mulți fermieri din România vor beneficia de un ajutor de 1.500 de euro de la stat, banii destinați celor înscriși în Programul Tomata. Potrivit re-
gulamentului din program, suma este acordată pentru înființarea și întreținerea culturilor de roșii. Programul ajută la stabilitatea și creșterea producției agricole. Jumătate din suma totală, respectiv 750 de euro, va fi plătită la început pentru a facilita lansarea culturilor.
25.600 de fermieri au depus în 2024 dosare pentru a beneficia de acest program. Trebuie menționat că ajutorul are un rol semnificativ, în contextul problemelor provocate de secetă și situația economică. Interesul ridicat și numărul mare de cereri depuse indică importanța și necesitatea acestui sprijin.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a subliniat că modificările aduse programului au contribuit la succesul său. Ele au facilitat accesul rapid la fonduri pentru fermieri și stimulând astfel creșterea și stabilitatea agriculturii românești. „Succesul acestui program este meritul legumicultorilor noștri, acești români gospodari care au tot sprijinul și respectul nostru. Vom continua să lucrăm pentru a îmbunătăți acest program, care, alături de alte măsuri, susține producția românească”, a spus Barbu.
Fermierii din Buzău se confruntă însă cu o situație disperată în sezonul actual, pe fondul unei supraproducții de roșii. Investițiile lor considerabile în cultura de roșii nu sunt recuperate, iar tone întregi de legume sunt aruncate, în timp ce prețul de vânzare este extrem de scăzut. Iată că Programul Tomata, destinat să sprijine producția locală de roșii, a avut un efect neașteptat: supraaglomerarea pieței. Supraproducția a dus la scăderea prețurilor și la imposibilitatea vânzării întregii recolte. Fermierii se plâng că, în loc să își valorifice investițiile, sunt nevoiți să arunce roșii de bună calitate, pierzând astfel nu doar produsul, ci și resursele financiare investite.
„Din cauza programului Tomata, roșia a fost supraaglomerată. A fost o supraproducție și, din cauza aceasta, nu s-au vândut și au ajuns la gunoi”, a spus un legumicultor, citat de „Gândul”.
Prețul actual al roșiilor a scăzut dramatic, unii fermieri ajungând să vândă produsele cu aproximativ 0,90 lei pe kilogram. Fermierii sunt profund nemulțumiți de pierderile financiare suferite. Pe lângă costurile inițiale pentru seminte și îngrijire, fermierii trebuie să suporte cheltuieli suplimentare.
De exemplu, un fermier a raportat cheltuieli de aproximativ 300 de milioane lei fără a reuși să își recupereze investițiile: „Am aruncat cred că peste 10 tone de roșii. Nici nu mi-am luat banii pe investiții. M-au costat numai cărbunii 300 de milioane plus oameni plătiți”, a spus acesta pentru sursa citată.




Minciuni.Rosiile în supermarket sunt 8 lei.Plafonate.Unde e adevărul?