Actualitate

Procurorii nu-l vor liber pe străzi pe obsedatul sexual Ducu Rață

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au contestat decizia prin care agresorul sexual Ducu Rață urma să fie externat din Spitalul de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Buzău.

Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a cerut iar un magistrat de la Judecătoria Buzău a admis pe 27 august cererea de înlocuire a măsurii internării cu obligarea agresorului sexual Ducu Rață la tratament medical „până la însănă­toșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii, măsură care se va executa și pe perioada detenției, în cazul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 393/2019 a Judecătoriei Buzău”. Decizia a fost contestată imediat de procu­rorii Parchetului local, iar termenul pentru judecare este 5 noiembrie. Decizia finală aparține judecătorilor Tribunalului Buzău.

Agresorul sexual Ducu Rață a fost internat în Spitalul Săpoca în martie 2018, după ce, la sfârșitul lui 2017, a atacat o tânără de 34 de ani. Pentru această faptă, el a fost condamnat din nou în luna mai a acestui an la închisoare cu executare. Decizia aparține unui complet al Judecătoriei Buzău și nu este definitivă. În anul 2014, licean fiind, Ducu Rață a atacat o tânără de 24 de ani în scara unui bloc din municipiul Buzău. A fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu executare cu obligarea la tratament de specialitate, dar a părăsit repede penitenciarul. În urma agresiunii de la sfârșitul lui 2017, după o jumătate de an de cercetări, în vara lui 2018 procurorii au decis să-l trimită din nou în judecată pe Rață, pentru agresiune sexuală. Astfel că, la nici patru ani de la ultima faptă similară, individul a ajuns iar în fața magistraților de la Jude­cătoria Buzău, fiind condamnat pe fond la 3 ani și șase luni închisoare cu executare, după ce la sfârșitul anu lui 2017, în seara de Crăciun, a tăbărât peste o tânără de 34 de ani. Se întâmpla la nici trei luni după ce Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca cerea în instanță înlocuirea/încetarea măsu­rii obligării la tratament luată în cazul lui. Reamintim că în 2014, în timp ce era elev în ultimul an la un liceu, Ducu Rață a agresat sexual o tânără de 24 de ani, pe care perversul a urmărit-o până în scara blocului și a atacat-o înainte să intre în lift. Fata a scăpat doar cu hainele sfâșiate, deoarece agresorul a fost pus pe fugă de vecini. Fata de 24 de ani se întorcea de la o întâlnire, când, pe casa scării, înainte să intre în lift, a fost tăbărâtă de un necunoscut. Aproape două minute a durat lupta cu agresorul, care apucase să-și imobilizeze victima. „Am intrat în bloc, iar el în urma mea. M-a prins cu brațele, strâns, eu am început să țip, a continuat să îmi dea pantalonii jos, apoi am căzut și am încercat să îl lovesc cu picioarele”, spunea tânăra agresată. Mama victimei a observat de la fereastră că fata ei era urmată îndeaproape de un individ, însă nimic nu îi trăda acestuia intențiile. Nu era la prima abatere, ci la a patra de acest fel, însă nimeni nu a considerat că adolescentul poate fi un pericol public. După un proces destul de scurt, individul a fost condamnat la închisoare cu executare, dovadă că din expertiza psihiatrică efectuată în cauză a reieșit că Ducu Rață a comis fapta cu discernământ. A fost, totuși, obligat la tratament psihiatric pe perioada detenției, însă apucăturile individului nu au avut leac și, la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a revenit la obiceiurile vechi. Culmea, la momentul re – ținerii, în 2014, profesorii lui ar fi declarat că Ducu Rață nu a făcut niciodată probleme în liceul în care învăța. El a ajuns la Liceul „Costin Nenițescu” în clasa a IX-a, de la Seminarul Teologic, iar cu un an mai devreme a solicitat o întâlnire cu psihologul școlii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker