Sport

Primul turneu final, la 32 de ani! Ce sfaturi a primit Alexandra Subțirică înainte de EURO 2020

Una dintre cele două handbaliste din lotul Gloriei convocate la turneul final al Campionatului European din Danemarca, Alexandra Subțirică, a debutat în echipa națională în meciul cu Germania, în care a evoluat 10 minute și a marcat două goluri. Fiica fostei mari handbaliste Simona Iovănescu, Alexandra a dezvăluit că a primit mai multe sfaturi de la mama sa înaintea turneului: ,,Am primit sfaturi de la mama înaintea acestui turneu final. Este oarecum o presiune pe mine, cu familia pe care o am, mai ales mama, care a jucat la un nivel foarte înalt. Mi-a zis să arăt ce știu, să nu fac nimic în plus și să-mi gestionez emoțiile, să ajut cât mai mult echipa. Mama este un critic, este mai ­crit­i­că decât ar trebui, dar asta m-a făcut să ajung unde sunt astăzi”, a declarat Alexandra pentru gsp.ro. Pivotul Gloriei a recunoscut că a fost o surpriză pentru ea convocarea la echipa națională, unde vrea să rămână în continuare: ,,Nu credeam că mai pot ajunge la un turneu final, dar este o bucurie enormă. Sper să nu dezamăgesc și să dovedesc că locul meu este aici”, a mai spus Alexandra. Sportul este o tradiție în familia Alexandrei. Și tatăl său a fost un mare sportiv, regretatul Bebe Iovănescu, fost fotbalist la FC Argeș și Farul Constanța, coechipier fiind cu marele Dobrin în echipa din Trivale care cucerea titlul de campioană în 1979.

Naționala României merge în grupa principală la EURO 2020 alături de Norvegia și Germania. „Tricolorele” vor avea însă zero puncte. Singura adversară certă din faza următoare este Croația. Celelalte două urmau să se stabilească marți seară, dintre Olanda, Serbia și Ungaria.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker