luni, 23 noiembrie 2020

Primul primar buzoian condamnat pentru corupție se întoarce la primărie

După ce a pierdut șansa la un nou mandat, primarul care a reușit să dizolve două consilii locale la scurt timp după ce și-a preluat mandatele va afla luna viitoare decizia Curții de Apel Ploiești în procesul cu Agenția Națională de Integritate care a stabilit că acesta s-a aflat în incompatibilitate în perioada 27 iulie 2012 – 4 septembrie 2013. Nicolae Curelea, încă primarul comunei Calvini, a deținut, în acea perioadă, simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu“ Calvini.

Curelea a pierdut pe 27 septembrie alegerile pentru un nou mandat de primar în favoarea contracandidatului de la PNL, fostul viceprimar Valeriu Bîtu, cel pe care nu l-a dorit în executivul primăriei și din cauza căruia a dizolvat consiliul local în 2018.

Probleme cu legea nu îl ocolesc însă pe Bîtu. Soția acestuia a fost trimisă în judecată pentru fraudă în formă conti­nuată cu fonduri europene obți­nute de la Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură.

Dosarul de corupție în care Nicoleta Bîtu a fost trimisă în fața judecătorilor ar avea la bază o plângere depusă în urmă cu patru ani la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de doi localnici, frați, cărora, pe vremea când era primar al comunei Calvini, Valeriu Bîtu le-a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate. Cercetările în acest dosar au dus însă către unele ilegalități cu terenuri de pe raza comunei de care ani de zile nu se interesase nimeni. Așa s-a ajuns la soția primarului ales Bîtu, care printr-o societate pe care o administra a încheiat contracte fictive de arendă pentru mai multe suprafețe de teren. În baza acestor contracte a cerut subvenții de la APIA.

Întreaga afacere ieșit la iveală când ginerele unuia dintre proprietari, stabilit în Galați, a venit să-și revendice moștenirea după ce socrul său a decedat. Bărbatul era mort de vreo patru ani, însă apărea ca fiind semnatarul unuia dintre contractele de arendă încheiat de firma familiei primarului de la Calvini. Ancheta a stabilit că astfel de contracte ,,semna­seră” și câțiva localnici, însă aceștia habar n-aveau de existența unor astfel de înțelegeri. De unde avea femeia informații despre terenurile nefolosite, au aflat anchetatorii.

Din cauza acestor contracte de arendă ,,inventate”, Nicoleta Bîtu a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corup­ție: ,,Folosirea sau prezen­tarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”.

Valeriu Bîtu a fost viceprimar doar un an de zile după ce funcția sa a fost motivul dizolvării Consiliului Local al comunei Calvini. Bîtu nu a vrut să-și dea demisia, iar actualul primar Nicolae Curelea nu a avut numărul de voturi necesare pentru a impune un alt viceprimar, așa că acesta din urmă a cerut în instanță dizolvarea deliberativului local.

Însă problemele lui Valeriu Bîtu cu legea sunt vechi și tot din cauza unor terenuri a fost și primul primar buzoian condamnat penal. Pe când era primar PSD, Bîtu, a fost condamnat de Judecătoria Pătârlagele la șase luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. Edilul a modificat un proces verbal al comisiei locale, unde a mai adăugat un teren din centrul comunei fără ca nimeni să știe. Prin acel document falsificat, primarul a reușit să vândă terenul din proprietatea publică unui localnic, iar acesta, la rândul său, l-a vândut mai departe. Numai că acea suprafață era deja revendicată de familia Catrinoiu încă din anii ‘90. Imediat, Corneliu Catrinoiu a depus plângere împotriva primarului. Procesul a început în anul 2009, iar în 2011 primarul din Calvini a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

Corneliu Catrinoiu era unul dintre cei cinci moștenitori, toți frați, ai unei vechi familii de moșieri din Calvini. Familia ­res­pectivă a fost „dislocată” de regimul comunist, în anul 1948, în baza celebrului Decret 83, care prevedea și confiscarea averii „exploatatorilor”, ­chiaburi și moșieri, în cazul celor de la țară. Familia Catrinoiu a pierdut, atunci, printre altele, 63 hectare de pădure și 66 hectare de teren arabil, pe care moștenitorii încearcă, și acum, să le redobândească. Conform lui Corneliu Catrinoiu, Primăria le-a retrocedat fizic doar 10 hectare de teren arabil și 50 hectare de pădure, însă, celelate proprietăți se lăsau așteptate. Printre ele, un teren de 2.915 metri pătrați, situat vizavi de fostul sediu al Primăriei, pe care se află patru imobile, cu suprafața totală de aproximativ 600 metri pătrați. Acesta este, de fapt, terenul de la care i s-a tras condamnarea primarului Valeriu Bîtu, teren a cărui soartă a avut un traseu cel puțin ciudat, vânzarea acestuia către ultimul proprietar fiind intermediată de soția lui Valeriu Bîtu.

Corneliu Catrinoiu a spus atunci că, deși responsabilii Primăriei Calvini aveau cunoștință că terenul și clădirile sunt revendicate, Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar a eliberat acte de proprietate unui sătean, căruia i s-ar fi spus că este vorba depre un teren situat la… Padina! Apoi, susține Catrinoiu, proaspătul proprietar a înstrăinat terenul – reamintim, tot știind că este situat la Padina – unui consătean, printr-o tranzacție intermediată de… soția primarului Valeriu Bîtu. Iar ultimul posesor a început să construiască o clădire pe terenul în cauză.

Scandaluri peste scandaluri

La Calvini, situația este una atipică, unde decizia politică contează mai puțin. De ani de zile, scandalurile se țin lanț, iar în 2018 s-a repetat situația din 2012 când, tot la solicitarea lui Nicolae Curelea, pe atunci primar ales pe lista Partidului Democrat Liberal, deliberativul local a fost dizolvat. În urmă cu doi ani, funcția de viceprimar a fost aceea care a tulburat apele, iar cele două tabere nu vor să cedeze. Cum vicele nu a vrut să-și dea demisia, iar primarul nu a avut majoritate pentru a impune un altul, s-a ajuns la dizolvarea Consiliului.

După alegerile din vara lui 2016, configurația Consiliului Local Calvini  a fost următoarea: patru consilieri PSD, patru PNL, doi Partida Romilor, unul  PMP și doi PSRo. Neînțe­legerile datează încă din 2016 când, având majoritate, opoziția și-a impus reprezentantul în Executivul Primăriei, însă mișcarea nu a  fost deloc pe pla­cul primarului. În tot acest timp, viceprimarul s-a încăpățânat  să rămână în funcție, deși i s-a sugerat să-și dea demisia. Cum era nevoie de  nouă voturi pentru ca Valeriu Bîtu să fie demis, lucrurile au rămas în stand-by.

În urmă cu patru ani, primarul Nicolae Curelea a cerut instanței de contencios admi­nistrativ dizolvarea Consiliului Local ales la scrutinul din vara anului 2012, pe motiv că deli­berativul comunal nu adoptase, timp de trei ședințe consecutive, nicio hotărâre. Instanțele de judecată au decis dizolvarea deliberativului comunal, pentru care au fost organizate alegeri anticipate în anul 2014, odată cu scrutinul pentru europarlamentare.

Rămâne de văzut dacă la Calvini se vor liniști apele sau scandalurile se vor ține lanț și în următorul mandat.

1 COMENTARIU

Comments are closed.

loading...
error: Content is protected !!