Administrație

Primarul de Lopătari propune din nou un proiect de investiții pentru evitarea secetei pe Valea Slănicului

Primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, revine cu invitația către Compania de Apă, pentru modernizarea și rentabilizarea unei captări de apă aflată în albia majoră a Slănicului, proprietate a Apelor Române, prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în zona satului Terca. Primele discuții au fost purtate la jumătatea anului trecut, când pe Valea Slănicului, de la Mânzălești până la Cernătești (jumătate din comună) administratorul rețelelor publice pentru distribuirea apei potabile a recunoscut că a fost învins de seceta pedologică și, pentru aproape două săptămâni, nu a avut de unde să aducă apă în bazinele de liniștire și stocare.

La acest moment, primarul Claudiu Constantin are demarate procedurile birocratice pentru obținerea avizelor necesare întocmirii unei documentații tehnice în baza căreia să poată fi antamate lucrări pentru modernizarea captării de apă de pe raza satului Terca, în punctul Smoleanu-Cociu Zăganului. Calculele inițiale făcute de echipa primarului de Lopătari au evidențiat faptul că investiția financiară ar fi de minim patru milioane de lei, adică 40 de miliarde de lei vechi. În condițiile în care bugetul local este supus unei presiuni financiare, în sensul că unitatea administrativ-teritorială Lopătari are obligația unor plăți eșalonate, lunar, în sumă de 23.000 de lei -plăți penalizatoare la un proiect european, pentru care instanța a dispus returnarea subvențiilor în sumă de un milion de lei, la care s-au adăugat alte 1,4 milioane de lei, de la AFIR Constanța, drept plăți penalizatoare pentru întârzieri – primarul Constantin spune că ar putea garanta, totuși, o investiție de la bugetul local nu mai mare de un milion de lei.

Următorul pas ar trebui să fie făcut de operatorul regional Compania de Apă Buzău, care, de altfel, a și promis că va căuta soluții pentru ca în sezoanele estivale fenomenul de secetă pedologică să nu mai perturbe sistemul de alimentare cu apă potabilă a gospodăriilor de pe mai bine de jumătate din Valea Slănicului. Pentru că sursa principală de alimentare a rețelelor de apă potabilă de pe Valea Slănicului – lacul de acumulare de la Cireșu/Grunj -, s-a dovedit insuficientă, mai ales în timpul secetei de anul trecut, când a secat total, Compania de Apă a investigat în zona montană a Văii Slănicului, pe teritoriul comunelor Lopătari și Bisoca, soluții pentru noi captări de apă potabilă. Cea mai bună variantă ar fi sursa de apă dulce chiar din zona izvoarelor Slănicului, dar conform specialiștilor, varianta ar fi extrem de costisitoare. Alte două surse au fost identificate pe teritoriul comunelor Lopătari și Mânzălești, chiar dacă inferioare ca debit, dar mai accesibile din punct de vedere financiar, pentru dezvoltarea unor proiecte de modernizare a zonelor de captare și aducerea acestora către rețelele publice.

Articole similare