Administrație

Primarii de pe Valea Slănicului au cerut program de distribuţie a apei potabile

Jumătatea de nord a Văii Slănicului, de la Beceni (şi jumătate din comuna Cernăteşti), Vintilă, Mânzăleşti, Săruleşti pare să fie cea mai afectată zonă din judeţ din cauza temperaturilor caniculare. Pentru că rezervoarele se golesc foarte repede, specialiştii de la Compania de Apă Buzău, instituţia care are rolul de operator regional la nivel de judeţ, au convenit asupra unei măsuri extreme, anume sistarea apei la robinet pentru perioade determinate.

Temperaturile extrem de ridicate creează contextul în care pot fi distinse două dintre cauzele principale care duc la reducerea volumului de apă în rezervoarele Companiei de Apă şi, implicit, la robinetele consumatorilor casnici. În primul rând, debitul pârâului Jgheab, care alimentează barajul de la Cireşu (Mânzăleşti) a scăzut, fenomenul de evaporare a apei fiind foarte accentuat. Pe de altă parte, atitudinea locuitorilor, ca şi consumatori de apă, care nu iau în calcul modalităţi de gestionare, în sensul evitării risipei, reprezintă cea de-a
doua cauză pentru care rezervele operatorului aproape că nu mai contează. De altfel, Compania de Apă avertizează permanent, în ultima perioadă, pentru ca populaţia să înţeleagă şi să nu mai folosească apa potabilă  pentru udatul grădinilor, spălatul mașinilor, umplerea piscinelor, irigarea terenurilor de sport sau a locurilor de joacă, spălarea curților sau a pavajelor, în sere, zootehnie etc. pe perioada caniculei!

Săptămâna 15–19 iulie: fără apă în Beceni

„Având în vedere consumul foarte mare de apă în localitățile Jieni (UAT Beceni – Podul Muncii (parțial), Gura Dimienii, Dogari) și Arbănași (UAT Beceni – Mărgăriți, Beceni, Izvoru Dulce, Valea Părului, Cărpiniștea), se va opri furnizarea apei în vederea refacerii stocului de apă din rezervoare de astăzi – luni, 15.07.2024 și până vineri, 19.07.2024”, este comunicatul emis de Operatorul Regional – Compania de Apă Buzău.

Săptămâna 19-22.07.2024: fără apă la Vintilă Vodă şi Săruleşti

„Având în vedere consumul foarte mare de apă în localitățile Podu Muncii (UAT Vintilă Vodă – Podul Muncii (parțial), Niculești (parțial), Petrăchești (parțial)), Sărulești (UAT Sărulești – Vintilă Vodă (parțial), Săruleşti, Cărătnăul de Jos, Valea Stânei, Goicelu) și Sârbești (UAT Vintilă Vodă – Vintilă Vodă (parțial), Sârbești, Bodinești, Niculești (parțial)), se va opri furnizarea apei în vederea refacerii stocului de apă din rezervoare de vineri, 19.07.2024 și până luni, 22.07.2024”, este cel de-al doilea anunţ al Operatorului Regional. Cu menţiunea că o astfel de situaţie este posibil să se repete, în funcţie de necesitate, conducerea Companiei de Apă Buzău readuce în atenţie renunţarea la consumul de apă iresponsabil!

Pe de altă parte, având în vedere perioada destul de lungă în care apa nu va mai curge la robinete, Compania de Apă vine în întâmpinarea crescătorilor de animale şi le pune la dispoziţie o sursă de apă, în Municipiul Buzău, la una dintre staţiile de tratare a apelor uzate, de unde pot fi alimentate cisterne, apoi transportată la animale. În cazul comunei Vintilă Vodă, de exemplu, primarul Ion Coman spune că va fi ajutat de omologul său de la Mânzăleşti, care-i va pune la dispoziţie o cisternă. De asemenea, tot la Vintilă Vodă, zilele trecute prefectul a rezolvat, punctual, un transport de apă pentru unul dintre crescătorii de animale din zonă.

2 Comentarii

  1. Nivelul scăzut de apă de la baraj se datorează ȘI faptului că a fost golit pentru curățare luna trecută,
    nu doar consumului excesiv aruncat atât de ostentativ în față ca justificare pentru sistarea apei!
    Chiar dacă oamenii trebuie să conștientizeze că trebuie să facă niște economii la apă în această perioadă caniculară și secetoasă, e o mare obrăznicie să le oprești complet apa timp de patru zile!
    Să dovedeasdcă consumul excesiv dacă tot ne „pedepsesc” așa pentru el, deși nu cred că asta e ceea ce ar trebui să facă un furnizor de apă, mai ales la calitatea și prețurile la care lucrează!
    Cât despre implicarea și eficacitatea implicării primarilor nu spuneți de fapt nimic! Mai bine nu scriați deloc!

  2. Acel baraj si acea aductiune de apa nu a fost gandita pentru „7” comune dar compania de apa a extins reteau cat a putut.Si lucrarile de mentenanta ce presupuneau golirea barajului nu se fac vara pe canicula !!!!!!

Articole similare