Actualitate

Primăria Mărăcineni, apel la solidaritate cu sinistrații din Turcia și Siria

Se strâng donații la sediul instituției

Primăria comunei Mărăcineni a deschis un punct de lucru unde pot fi donate bunuri de strictă necesitate pentru sinistrații din urma cutremurelor din Turcia și Siria. Instituția se alătură astfel campaniilor umanitare care vin în sprijinul acestor oameni loviți de soartă.

„Tragedia din Turcia, în urma căreia și-au pierdut viața peste 40.000 de oameni și au rămas sub cerul liber zeci de mii de familii, este o rană care nu se va închide niciodată și care ne doare pe toți, indiferent de vârstă, condiție socială, religie sau naționalitate. De aceea, ne alăturăm și noi demersului Ambasadei Republicii Turcia în România și facem apel la empatia și generozitatea dumneavoastră, rugându-vă să ajutați, în măsura în care puteți, prin donarea următoarelor bunuri extrem de necesare persoanelor afectate de cutremur”, transmite primarul Constantin Dumitru pe pagina de Facebook a instituției.

„Ce puteți dona?

  • haine noi de iarnă pentru adulţi şi copii;
  • corturi, paturi de campanie, saltele, pilote, pături, saci de dormit, radiatoare, lămpi de gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare;
  • cutii cu alimente / produse alimentare neperisabile, conserve;
  • mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă și curățenie, produse de igienă.

Produsele pot fi donate la punctul de colectare amenajat la sediul Primăriei Mărăcineni, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 16.00. Persoană de contact: Mihaela Petroșanu; telefon: 0753.020.622”, a scris Constantin Dumitru pe pagina de Facebook a Primăriei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker