Administrație

Primăria continuă lupta împotriva țânțarilor

În perioada 31 iulie-7 august 2024, Primăria Buzău, prin operatorul municipal de salubritate RER SUD, desemnat și ca unic operator pentru activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public, va efectua a cincea etapă de dezinsecție la sol în municipiul Buzău.

Activitățile de dezinsecție se vor desfășura zilnic între orele 5.00 și 10.00, acoperind întregul municipiu Buzău. Cetățenii sunt rugați să evite tranzitarea și staționarea în zonele unde se desfășoară dezinsecția, pentru a permite desfășurarea în condiții optime și sigure. În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, activitățile vor fi amânate, iar noua perioadă de execuție va fi comunicată ulterior.

În parcurile principale din Municipiul Buzău, respectiv Parcul Crâng, Parcul Tineretului și Parcul Marghiloman, precum și în pădurea Crâng, dezinsecția pentru combaterea țânțarilor va avea loc în perioada 2-3 august 2024. Programul de dezinsecție pentru aceste parcuri va continua să fie executat săptămânal, conform planului inițial, începând cu data de 17 mai 2024.

Pentru aceste acțiuni se va utiliza substanța Flytrin, avizată de Ministerul Sănătății și deținând Fișă tehnică de securitate. Utilizarea substanței se face în conformitate cu informațiile din prospectul produsului și Avizul Ministerului.

Primăria Buzău și RER SUD S.A. asigură cetățenii că toate măsurile luate sunt în interesul sănătății și siguranței publice, contribuind la crearea unui mediu mai curat și mai sănătos pentru toți locuitorii municipiului.

Articole similare