ActualitateAdministrație

Primari sancționați pentru nerespectarea reglementărilor de colectare selectivă a deșeurilor

Peste 230.000 de lei este suma totală a amenzilor aplicate de Garda de Mediu primarilor din Buzău care nu au reușit să implementeze un sistem eficient de colectare selectivă a deșeurilor, după ce investițiile necesare, prevăzute într-un masterplan de management al deșeurilor, au fost amânate sau ignorate în ultimii ani.

Printre cei care au primit amenzi se numără primarii din comunele Unguriu, Tisău, Rușețu, Ziduri, Brădeanu și Calvini, în timp ce alții au fost sancționați cu avertismente pentru că niciuna dintre localitățile județului nu a atins ținta impusă de lege: cel puțin jumătate din cantitatea de deșeuri colectate să fie reciclată.

Carmen Ichim, comisar-șef al Gărzii de Mediu Buzău, a declarat că sancțiunile aplicate au venit ca urmare a nerespectării obligațiilor de colectare selectivă, un subiect discutat de ani de zile, dar evitat de autoritățile județene. Pe lângă amenzile aplicate, există o problemă persistentă legată de lipsa unei strategii clare și de lipsa fondurilor pentru a investi într-un sistem de reciclare performant.

 

2 Comentarii

  1. Veniți și în comuna Borcea , jud. Calarasi să vedeți la ieșirea din sat la groapa de gunoi este dezastru. Gunoaiele sunt aruncate de concetățenii noștrii ,,educați” cu 100 m până la groapa , pe drum de fapt este sosea , pe sosea , pe unde le vine mai bine. Primăria ce face ? nimic , e prea ,,departe” de primărie ! Înainte vreme când toată lumea spune că era rău , erau lucrurile puse la punct : nu îți curățai șanțul din fata casei , nu-ți văruiai pomii din fata casei de la sosea sau drum , nu făceai curățenie erai amendat de primărie . Acum totul este ,,las’ că merge și așa” , de sus până jos.

  2. Mergeti in zona dealurilor de la Zoresti sa vedeti dezastru ecologic , sa vedeti cum toate rapele de acolo sunt pline de moloz , deseuri provenite din demolari , gunoaie nu mai vorbim Dezastrul se poate vedea inclusiv daca accesati google maps , adica se vede din satelit dar numai oragnele competente de la noi nu le vede
    45°10’13.5″N 26°41’09.8″E in zona asta ia mergi matale domn reporter ca sa ai subiect de exploatat in presa locala .

Articole similare