Actualitate

Prietenie prin sport de Ziua Consiliului Internaţional al Sportului Militar

Aproximativ 200 de persoane, militari şi civili din cadrul unităţilor militare din Garnizoana Buzău, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al județului Buzău au participat marți, 18 februarie, la crosul organizat pe o distanță de 3000 m, activitate sportivă organizată de Garnizoana Buzău cu sprijinul Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”, la Stadionul de Atletism Buzău şi în Parcul Crâng, cu prilejul aniversării Zilei Consiliului Internaţional al Sportului Militar – C.I.S.M.

Scopul acestei manifestări sportive a fost de a disemina motto-ul C.I.S.M. – Prietenie prin sport, conform principiului sport pentru toţi, printre milioanele de militari din cele 136 state membre ale C.I.S.M., care în aceeaşi zi participă la alergări pe distanţe scurte sau lungi, merg pe jos sau pe schiuri, indiferent de aptitudinile lor fizice sau abilităţi sportive, de vârstă sau sex.

“Militari, care s-au întâlnit anterior pe câmpurile de instrucţie, se întâlnesc acum în prietenie în domeniul manifestărilor sportive. Acest lucru este în concordanță cu filozofia şi idealurile stabilite în declarația misiunii CISM din 1998, semnată de toate ţările membre”, au menționat organizatorii.

Toţi participanţii la competiţie au fost declaraţi câştigători şi promotori ai mişcării în aer liber. La activitate a fost prezent comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiță VLAD, care a oferit diplome şi cupe loturilor participante.

C.I.S.M. este deschis pentru forţele armate ale tuturor naţiunilor, principalul scop al său fiind promovarea educaţiei fizice şi a activităţilor sportive între forţele armate, ca un mijloc de promovare şi întărire a păcii în lume.

Consiliul Internaţional al Sportului Militar a fost înfiinţat la data de 18 februarie 1948 la Nice, în Franţa, cele cinci naţiuni fondatoare fiind: Belgia, Danemarca, Franţa, Luxemburg şi Olanda.

De la cele cinci ţări europene fondatoare în anul 1948, C.I.S.M. are în prezent 136 naţiuni membre, din Europa, Africa, Asia şi America de Sud, Centrală şi de Nord, multe din ţările europene aderând la această organizaţie după evenimentele de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90.

România este membră a acestei organizaţii din anul 1992 şi încă de atunci loturile reprezentative ale Armatei României participă la competiţiile aplicativ-militare şi sportive organizate sub egida C.I.S.M.

Delegaţia Armatei României la C.I.S.M. este alcătuită dintr-un şef de delegaţie şi 3 membri, iar din anul 2016, România are un reprezentant cu un mandat de 4 ani în cadrul Consiliului Directorilor C.I.S.M.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker