Prezenţă record la bursa locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău a înregistrat o prezenţă record de persoane care au participat la bursa locurilor de muncă, interesul crescut fiind pus pe seama faptului că valoarea indemnizaţiilor de şomaj sau a ajutoarelor sociale nu mai sunt de ajuns pentru o parte dintre beneficiari.
La Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată vineri, la standurile angajatorilor au fost prezente peste 800 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. „În cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, la nivelul judeţului Buzău, au fost invitaţi 65 agenţi economici. Dintre aceştia a participat un număr de 40 angajatori, oferind 275 locuri de muncă. De cealaltă parte, au fost prezente 845 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care au fost selectate pentru interviu sau probă de lucru 242 persoane. Pe parcursul întâlnirii au avut loc mai multe interviuri şi depunere de CV-uri, urmând ca persoanele să fie contactate ulterior fie pentru un nou interviu, fie pentru a începe activitatea”, a transmis AJOFM Buzău.
Potrivit AJOFM, în afara şomerilor indemnizaţi sau neindemnizaţi, faţă în faţă cu angajatorii s-au aflat şi persoane care şi-au exprimat dorinţa unei reconversii profesionale, pentru condiţii mai bune de lucru şi un salariu mai mare. „A fost un număr record de participanţi la bursă, mult peste aşteptările noastre, peste 800 de persoane care au participat la standurile bursei în tot judeţul. Traversăm o perioadă în care toată lumea se gândeşte că ajutoarele sociale nu sunt de ajuns pentru mulţi dintre ei, şomerii indemnizaţi şi-au dat seama că este o oportunitate legată de faptul că angajatorii caută forţă de muncă şi de asemenea ca element de noutate, am avut persoane cu locuri de muncă prezente la bursă pentru a încerca să le schimbe, poate găsesc alternative cu salarii mai bune, condiţii mai bune de lucru. Vor fi angajări pentru că angajatorii nu mai au forţă de muncă”, a precizat pentru „Agerpres” directorul executiv al AJOFM Buzău, Ionel Tociu. (Preluare „Agerpres”)



