Administrație

Preţuri mai mici la parcările din Râmnicu Sărat

În ședința de Consiliu Local a lunii februarie a fost aprobat tariful pentru parcările din municipiul Râmnicu Sărat, care va fi de 200 de lei pentru persoanele fizice și 550 de lei pentru persoanele juridice.

Deși primarul Sorin Cârjan anunțase încă de la începutul lunii ianuarie că nu au crescut tarifele și că în luna februarie, după parcurgerea tuturor procedurilor, vor fi adoptate noile tarife, surse necredibile îi „informau” pe râmniceni că prețul parcărilor a crescut de la 1 ianuarie cu 58 la sută, de la 150 lei la 238 lei, pentru persoane fizice! De altfel, nu este singura temă falsă cu care orașul se confruntă în ultimul timp, și, de aceea, edilul râmnicean invită la calm și moderaţie, iar atunci când sunt alese informaţiile, să fie căutate surse credibile, cu alte cuvinte, cele din zona administraţiei publice râmnicene!

„Au existat creșteri de prețuri în toată țara în ultimul timp și în toate domeniile”, spune primarul Cârjan, „așa încât creșterea tarifului parcărilor este justificată! Societatea a prezentat Consiliului Local propunerea pentru noile tarife, 238 pentru persoanele fizice și 664 pentru persoanele juridice, justificând sumele. A fost lansată în dezbatere publică procedura privind aprobarea noilor tarife și niciun râmnicean nu a înaintat obiecții! Deși fundamentarea creșterii tarifelor la parcare a fost temeinic justificată, propunerea fiind corectă, consilierii locali au votat un amendament pentru o creștere cu doar 50 de lei, față de 88 lei, cât era propunerea inițială”.

Urmărind să întreţină o relaţie cât mai transparentă cu cetăţenii, mai ales când subiectul este legat de nivelul taxelor şi impozitelor, primarul Sorin Cârjan detaliază, punctual, elementele tehnice prezentate de societatea Acvaterm consilierilor municipali: au existat creșteri de prețuri în toată țara în ultimul timp și în toate domeniile, așa încât creșterea tarifului parcărilor este justificată; societatea a prezentat Consiliului Local propunerea pentru noile tarife, 238 lei pentru persoanele fizice și 664 lei pentru persoanele juridice, justificând sumele, conform legislației; propunerile cu noile tarife au fost supuse dezbaterii publice pe site-ul primăriei în luna decembrie și niciun râmnicean nu a înaintat obiecții; deși fundamentarea creșterii tarifelor la parcare a fost temeinic justificată, propunerea fiind corectă, consilierii locali au votat un amendament pentru o creștere cu doar 50 lei față de 88 de lei, varianta inițială; având în vedere că deținătorii contractelor de parcare beneficiază de rezervarea locurilor plătite pentru 24 de ore din zi, prețul de 0,55 lei pe zi nu este unul exagerat, ținând cont că tariful parcării este de 2 lei pe oră, pentru parcările publice.

Discuțiile despre parcările de rezidență și tarifele aferente vor determina cu siguranță autoritățile locale ca la finalul anului să fie făcute modificări ale regulamentului parcărilor, care să țină seama de situația actuală din municipiul Râmnicu Sărat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker