Preotul-profesor Aurelian Damian de la „Hasdeu”, cercetat penal pentru propagandă legionară

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-au autosesizat și au demarat o anchetă referitoare la profesorul de religie Aurelian Damian de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, acuzat de promovare a ideilor legionare în fața elevilor. „Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la faptul că pe 3 decembrie 2024, în timpul orei de religie desfăşurate la Liceul B.P. Hasdeu din municipiul Buzău, un profesor de religie a promovat, în faţa elevilor, idei legionare şi concepţii privind Mişcarea Legionară, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări cu privire la infracţiunea prevăzută de articolul 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”, informează Ministerul Public.
Potrivit articolului 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Legea educaţiei prevede că „în instituţiile de învăţământ sunt interzise activităţile de natură politică”. Într-o notă transmisă anul acesta de Ministerul Educaţiei către toate Inspectoratele Şcolare se subliniază: „În timpul procesului instructiv-educativ, cadrele didactice nu vor iniţia dezbateri cu elevii privind opţiunile politice şi nu îşi vor manifesta convingerile politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
Ce spun responsabilii din Educație
Potrivit edupedu.ro, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a anunţat vineri, 17 ianuarie, că va fi declanşată o anchetă disciplinară la nivelul Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, după ce Recorder a arătat că profesorul preot Aurelian Damian a predat la clasă în favoarea legionarismului şi a lui Călin Georgescu. „Dacă se impune chiar întreruperea activităţii la catedră a profesorului, asta se va întâmpla”, a declarat inspectorul școlar general Daniela Palcău pentru edupedu.ro.
„Profesorul nu poate să violeze reguli şi legi care spun că nu faci prozelitism politic”, a reacționat și ministrul Educației, Daniel David. „Profesorul trebuie să urmeze o programă, nu poate face orice şi, cu siguranţă, nu poate să violeze reguli şi legi care spun că nu faci prozelitism politic şi mai ales nu promovezi, dincolo de politică şi acele abordări politice din trecut sau din prezent care sunt interzise prin lege”, a declarat Daniel David, la TVR Info. „Adică, da, libertatea trebuie să existe, dar se manifestă într-un cadru responsabil, definit de etică, în lege şi de programa şcolară”, a continuat ministrul Educației. „De aceea există Comisie de etică, de aceea există directori, de aceea există inspectori, pentru a lua măsuri când apar astfel de derapaje”, a punctat Daniel David.
Ancheta Recorder
Profesorul de religie de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Aurelian Damian a susținut, de la catedră, că este greșit că Mișcarea Legionară e interzisă în România și a încercat să pună legionarismul într-o lumină favorabilă în fața elevilor. În plus, în contextul campaniei pentru alegerile prezidențiale, el a pledat, la clasă, în favoarea candidatului Călin Georgescu. În înregistrările obținute de Recorder se aude cum elevii îi atrag atenția profesorului că Mișcarea Legionară este interzisă, însă acesta spune că legionarismul a fost interzis „în mod fals”.
Într-o discuție cu Recorder, profesorul Aurelian Damian a declarat că „nu a fost nicio propagandă, a fost o abordare în virtutea autonomiei personale”. Acesta a motivat discutarea unor subiecte care nu fac parte din programa școlară prin faptul că „religia are amplitudinea cea mai mare de abordare, de la lumea interlopă până la lumea savanților (…) În școală, copiii trebuie să-și formeze părerea critică”, a adăugat profesorul.
Pe 3 decembrie, cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, preotul le-a spus elevilor de la o clasă de a XII-a că „Antonescu e victima comuniștilor” și că „legionarii nu au fost chiar ceea ce se spune și ce a rămas despre ei”.
„Ne-a povestit că în tinerețe el era împotriva legionarilor, dar și-a dat seama că nu au fost oameni răi”, povestește un elev prezent în clasă, sub protecția anonimatului.
Condusă de Corneliu Zelea Codreanu, Mișcarea Legionară s-a manifestat în perioada interbelică și a fost responsabilă de o serie de asasinate politice și de crime în masă pe criterii antisemite. Legionarii au fost incluși pe lista organizațiilor interzise în România printr-o lege din 2015. Călin Georgescu este simpatizant al Mișcării Legionare, declarând că îi admiră pe Corneliu Zelea Codreanu și pe Ion Antonescu.
Lecții cu Anca Alexandrescu
În timpul aceleiași ore de religie, profesorul le-a prezentat elevilor un fragment dintr-o emisiune a Ancăi Alexandrescu de la Realitatea TV. Pretextul pentru vizionarea videoclipului a fost valul de contestări lansate public la adresa candidatului la președinție Călin Georgescu, pe care profesorul Damian le considera nejustificate. „Ne-a spus că, în contextul politic de atunci, este singura emisiune care spune adevărul și se opune valului de ură adresat domnului Georgescu”, spune un alt elev al Colegiului Hasdeu. „Nu am văzut toată emisiunea, ne-am uitat doar la câteva momente, în care doamna Alexandrescu își exprima punctul de vedere ca susținător al domnului Georgescu și folosea încontinuu cuvântul <marș> la adresa altor jurnaliști care îl criticau”.
Înainte de a intra la respectiva oră de religie, profesorul Aurelian Damian a avut o discuție și cu un grup de elevi de clasa a XII-a aflați, în pauză, pe holurile liceului. Subiectul a avut legătură tot cu Călin Georgescu. „Vorbeam despre cineva de pe TikTok, dar nu era despre politică. El ne-a auzit și ne-a zis ceva de genul: <Eu cred că sunteți copii inteligenți și știți să faceți diferența dintre context și contextualizare>”, povestește o elevă care a fost martoră la acest episod. Profesorul le-a spus, conform relatărilor elevilor, că există deja studii japoneze care arată că apa are informații în ea, făcând referire la declarațiile lui Călin Georgescu că „apa are o memorie” și „apa este vie și ne transmite mesaje”.
„Ne-a zis că multe canale de știri scot din context ce spune domnul Călin Georgescu și îi pun cuvinte în gură. Apoi a dat un citat din Mark Twain, că cei mai inteligenți oameni sunt cei care gândesc contrar majorității – se referea la dumnealui probabil, sau la domnul Călin Georgescu. Am fost șocați, în primul rând pentru că nu ne cunoștea, nu este profesorul nostru la clasă”, spune aceeași elevă.
„Nici ministru, nici inspector, nici director nu aveau voie să intre peste mine”
Elevii abordați pe holul liceului de către profesorul-preot au fost revoltați de această interacțiune și au mers imediat să discute cu diriginta lor. Surprinsă de cele relatate de elevi, profesoara s-a dus la clasa alăturată să aibă o discuție cu preotul Damian, să îi explice că în școală nu se discută politică. O parte din conversație s-a purtat în fața clasei.
„Am ripostat, fiind și în febra momentului… Consider că trebuie să luăm atitudine în astfel de situații”, ne-a spus profesoara. Aceasta spune că a mers la director pentru a trage un semnal de alarmă. Întreaga agitație nu pare să-l fi neliniștit, însă, pe preotul Damian. „Un elev care îl are la clasă mi-a relatat că, după ce a revenit la oră, le-a spus că și-ar susține convingerile în fața tuturor, mai departe”, spune cadrul didactic.

Au existat discuții în contradictoriu și pe alte subiecte în trecut, adaugă profesoara. „În pandemie ne chinuiam să le cerem elevilor să țină masca. Ei erau cooperanți, dar el nu. Ne-am dus și atunci la director. Fostul director, care sigur că nu-i cânta în strună, mi-a spus: <N-avem ce să facem pentru că e titular>”, mai spune aceasta.
Contactat de Recorder, profesorul Aurelian Damian spune că e abuziv să i se reproșeze că face propagandă pentru Călin Georgescu și propagandă legionară, pentru că are dreptul la propria opinie: „Europa ne-a învățat că trebuie să avem dreptul la propria părere, la exprimare. Că sunt bune sau rele? Iată, rămâne să cântărim împreună. Și dacă mă descalificam, mă descalificam eu în fața elevilor. Nu să vină să-mi atragă mie o colegă [atenția]. Nici ministru, nici inspector, nici director nu aveau voie să intre peste mine”.
Directorul susține că n-a știut
Elevii spun că la ultima oră de religie înainte de vacanța de sărbători, profesorul le-a vorbit din nou despre Călin Georgescu, iar la prima oră de religie din ianuarie 2025 au fost atinse mai multe subiecte din perspective controversate, inclusiv pandemia de COVID. „Încă de când eram clasa a IX-a ne vorbea despre copiii <modificați genetic>, ne punea videoclipuri cu astfel de bebeluși, ca să ne arate cât de dăunător este vaccinul”, povestește un elev.
Elevii intervievați de Recorder au spus că nu li se pare normal ca astfel de teorii să fie expuse în școală. „Noi suntem norocoși să știm ce au făcut de fapt legionarii și să ne dăm seama că el nu are o opinie corectă. Aveam o bază în spate înainte să vină domnul profesor cu aceste argumente, care mie nu mi se par normale și adevărate. Însă sunt copii – nu neapărat de la noi din liceu – care nu avut acces la astfel de informații. Și având în vedere că urmează alte alegeri, mult mai tensionate, ar fi esențial să nu mai aibă astfel de comentarii”, a spus unul dintre elevi.
Reporterii Recorder au încercat să afle care este poziția conducerii liceului, așa că l-au contactat pe directorul Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, Relu Olteanu. Acesta a spus că nu a avut cunoștință despre afirmațiile pe care profesorul Damian le-a făcut la ore despre Mișcarea Legionară și că n-ar fi primit nicio reclamație în acest sens.
Directorul susține că a știut doar despre incidentul de pe holurile liceului, când profesorul Damian a abordat un grup de elevi pentru a le vorbi despre Călin Georgescu: „Am avut o discuție cu dumnealui, mi-a spus că are grijă și nu va mai iniția nicio astfel de discuție pe tema candidaturii domnului Georgescu. Am considerat și eu, și toată lumea din școală că lucrurile sunt închise din punctul ăsta de vedere”.



