ActualitateEducație

În premieră la Buzău, lansare de carte științifică la „Gaudeamus”

Ediția din acest an de la Buzău a celui mai mare târg de carte din România va găzdui în premieră un moment dedicat lansării de carte științifică.

Acesta va avea loc  sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 14.00, când buzoienii au ocazia  să se întâlnească cu cercetători din domeniul științelor istorice din Buzău, București și Brăila.

Până atunci, reamintim că, mâine,  la prânz, are loc deschiderea Târgului de carte „Gaudeamus”, care se va se va desfăşura în perioada 20-24 septembrie, în incinta Centrului Muzeal „I. C. Brătianu”, pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.

Târgul de Carte Gaudeamus este organizat de Radio România şi Consiliul Judeţean Buzău şi va avea un program de vizitare între orele 10.00 şi 19.00, în primele patru zile, respectiv între 10.00 şi 18.00, în ultima zi a evenimentului.

Ca şi la celelalte ediţii ale Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2023, toate standurile găzduite în incinta Centrului Muzeal „I. C. Brătianu” se vor regăsi şi în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.

Articole similare