Actualitate

Premieră/ Instanţa a despăgubit nu doar familia victimei, ci şi pe iubitul acesteia

Peste 160.000 de euro au decis două instanţe din România că valorează momentele de suferinţă ale unei familii din Buzău pentru pierderea din urmă cu doi ani.

Dimineaţa zilei de 19 noiembrie avea să fie una dintre cele mai negre din istoria DN2 E85. Trei persoane şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier provocat de un tânăr de 27 de ani care a intrat cu maşina pe contrasens, iz­bindu-se violent de un microbuz care efectua curse regulate de transport persoane între Bucureşti şi Buzău. Tragedia a avut loc în afara localităţii ilfovene Şindriliţa, iar şoseaua a fost blocată atunci mai bine de patru ore pentru ca poliţiştii să finalizeze cercetările faţa locului. Şoferul vinovat dar şi cel al microbuzului au murit pe loc. Se pare că tânărul care conducea cu 120 km/h, ar fi încercat o manevră greşită de depăşire, moment în care a pătruns pe celălalt sens, lovind astfel microbuzul încărcat cu pasageri.

O buzoiancă de 30 de ani s-a numărat printre persoanele care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului. Roxana Dascălu locuia în comuna Berca, dar lucra în Bucureşti la o firmă de curierat, iar în momentul tragediei se afla în microbuzul de pasageri cu care se întorcea acasă. Roxana era necăsătorită şi tocmai începea să îşi revină după o mare suferinţă sufletească, provocată de moar­tea tatălui, răpus de o boală în urmă cu câteva luni. Era în maşină cu sora ei cu patru ani mai mare, rănită şi ea în accident. Alţi doi fraţi din Buzău, de 18 şi 31 de ani, au fost răniţi, fiind internaţi la spitale din Capitală. În total, 14 persoane au fost rănite.

După doi ani de la accident, familia fetei – mama şi sora Roxanei Dascălu – au decis să ceară despăgubiri conform legii firmei de asigurări la care şoferul vinovat de producerea accidentului avea poliţă de răspundere civilă auto. La sfârşitul anului trecut, un complet al Tribunalului Ilfov a decis

ca mama victimei să primească daune morale de 450.000 lei, iar sora tinerei de 250.000 lei. Decizia nu este definitivă, iar societatea de asigurări EUROINS ROM­NIA ASI­­GU­RA­RE REASIGURARE SA a făcut deja apel împotriva soluţiei instanţei.

Pe cale separată, iubitul Roxanei Dascălu, A.G.A, a chemat în instanţă asiguratorul, iar în luna februarie, un complet de la Judecătoria Buftea a decis ca acesta să primească despăgubiri morale de 10.000 de euro. Decizia, deşi nu este încă definitivă şi a fost deja atacată de ambele părţi, este una în premieră a judecătorilor din România, având în vedere că, până acum, în astfel de cazuri, doar rudele apropiate erau despăgubite.

Instanţa a fost însă impresionată de povestea celor doi. În ziua în care tânăra din Buzău a murit, mergea spre iubitul ei, care o aştepta să o ceară în căsătorie. În weekendul acela bărbatul urma chiar să facă pasul cel mare. Pe Drumul Naţional DN2, considerat şi drumul morţii, din cauza numărului mare de accidente, planurile lor au fost spulberate. Cu banii de inel i-a cumpărat însă fetei o rochie de mireasă, ca să o înmormânteze. Tânărul a fost puternic afectat de moartea iubitei sale şi ar fi fost cu greu convins de rudele acesteia să fie parte civilă în proces. Judecătorii au fost extrem de impresionaţi de caz şi au ţinut cont inclusiv de conduita tânărului de după accident.

Deşi relaţia dintre cei doi nu intră în categoria celei de concubinaj, deoarece cei doi nu aveau o viaţă familială împreună, instanţa a constatat că reclamantul este îndrep­tăţit să solicite despăgubiri, pierderea persoanei iubite fiind una din cele mai du­reroase experienţe pe care un om o poate trăi.

Suma ar urma să fie achitată de firma de asigurări a şoferului găsit vinovat de producerea accidentului.

Anchetatorii spun că, la prima evaluare, şoferul dubiţei gonea cu 120 de kilometri pe oră, în loc de 50, cât trebuia să aibă pe o şosea cu ceaţă.

Poliţiştii spun că micro­buzul făcea regulat cursa Bucureşti-Buzău. Actele ve­ri­ficate până acum arată că firma de transport respecta toate condiţiile impuse de lege. Numărul de pasageri nu era peste cel prevăzut, adică 19 locuri. Martorii spun că celălalt şofer, de 27 de ani, care conducea o dubiţă, a făcut o depăşire riscantă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker