Actualitate

Prelevare de organe la Spitalul Județean Buzău

Joi, la Spitalul Județean de Urgență Buzău a fost efectuată prima prelevare de organe din acest an. Printr-un comunicat de presă, conducerea celei mai mari unități medicale dn Buzău a anunțat că „a avut loc o prelevare de organe la o pacientă în vârstă de 62 de ani”. Pacienta s-a prezentat în comă la la U.P.U- SMURD în data de 22 martie, iar în urma analizelor medicale – computer tomograf cerebral, care care a evidenţiat o hemoragie masivă emisferă stângă – pacienta a fost declarată în moarte cerebrală.

Având în vedere situația pacientei, medicii au luat legătura cu familia în vederea prelevării de organe și țesuturi. S-au prelevat: ficat, rinichi, os, cornee. Toate organele au fost alocate centrelor din Bucureşti. Echipa medicală care a realizat prelevarea de organe a fost formată din dr. Victor Ioniță, medic primar A.T.I. şi (KDP) în cadrul programului de transplant, dr. Adrian Zoican, medic primar specialitate de urgenţă şi coordonator al programului de transplant (CDT), dr. Ghenadie Porumbac, medic specialist A.T.I. – Spitalul Clinic Fundeni, București, şi dr. Andrei Nica, responsabil banca de ţesut – Spitalul Colentina, București.

Articole similare