Sport

Pregătiți de start? Victorie la pas în penultimul test al iernii

FC Buzău – Politehnica Iași 4-1 (1-0)

FC Buzău arată bine cu zece zile înaintea reluării campionatului. Ieri, pe stadionul din Crâng, în penultimul meci de verificare perfectat în această iarnă, fotbaliștii buzoieni au avut-o ca adversară pe colega de eșalon Politehnica Iași. Cris­ti Pustai a avut ocazia să vadă cum se prezintă echi­pa cu mai puțin de două săptămâni înaintea primului meci oficial al anului, cel cu Astra Giurgiu. Ieșenii au fost un oponent pe măsură și l-au ajutat pe Mister în ceea ce a urmărit de la acest joc. Ekollo a deschis scorul rapid, încă din minutul 6, aceasta fiind, de altfel, și singura reușită din prima repriză. Una, însă, care a dus la trimiterea în tribune a antrenorului oaspete, Costel Enache, pentru proteste. Ieșenii au egalat prin ivorianul Kouadio, după pauză (54), dar pentru trupa lui Cristi Pustai a urmat o jumătate de oră perfectă, în care a mai înscris de trei ori, prin Cr. Ciobanu (61), A. Manea (65) și D. Burlacu (77). ,,Ca și celelalte meciuri, și astăzi (n.r. ieri) a fost una dintre verificările utile, în care am dat minute la toată lumea. Mai avem un test, după care urmează cele trei bătălii, e bine că am reușit în multe momente să avem un joc bun, consistent, dar încă facem multe greșeli. Sper să le eliminăm, pentru că asta facem la antrenamente, lucrurile bune să se adune și cele rele să se spele”, a spus antrenorul Buzăului, Cristi Pustai, la finalul testului de ieri. Sâmbătă, tot în Crâng, în ultimul amical al iernii, FC Buzău o va întâlni pe Oțelul Galați, lidera Seriei a 2-a din Liga a 3-a.

FC Buzău: R. Stoian – Zamfir, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Pațurcă, Cârstocea – Cr. Ciobanu, Ekollo, Al. Munteanu – Chică Roșă. Au mai jucat: Cr. Avram – C. Petre, Gaitan, D. Burla­cu, A. Manea, T. Oltean, Oteliță, M. Keita, Nei­cuțescu, Kanda, Efros. Antrenor: Cristian Pustai

S-a stabilit programul primei etape din 2022. Când se joacă FC Buzău – Astra Giurgiu

Poli Timișoara și Petro­lul Ploiești sunt primele echipe din Liga a 2-a care vor juca într-un meci oficial în 2022. Federația Română de Fotbal și deținătorii drepturilor TV din acest eșalon (Digi Sport, Tele­kom Sport și Look Sport) au stabilit programul etapei a 17-a. Antepenultima rundă din sezonul regulat, prima din noul an, va debuta joia viitoare, pe 24 februarie, și se va încheia luni, 28 februarie. Conform programării stabilite, partida dintre FC Buzău și Astra Giurgiu se va disputa sâmbătă, 26 februarie, de la ora 11.00 și nu va fi televizată. Iată programul complet al etapei a 17-a, prima a eșalonului secund din 2022:

Joi, 24 februarie, ora 20.00:

  • Politehnica Timișoara – Petrolul Ploiești – TV

Sâmbătă, 26 februarie, ora 11.00:

  • FC Buzău – Astra Giurgiu
  • Politehnica Iași – FC Brașov
  • Metaloglobus București – CSC Șelimbăr
  • Viitorul Tg. Jiu – Ripensia Timișoara
  • Dacia Brăila – Unirea Slobozia

Sâmbătă, 26 februarie, ora 12.30:

  • Unirea Constanța – Steaua București – TV

Duminică, 27 februarie, ora 18.30:

  • FC Hermannstadt – Dunărea Călărași – TV

Luni, 28 februarie, ora 17.30:

  • Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Dej – TV

Luni, 28 februarie, ora 20.00:

  • Universitatea Cluj – Concordia Chiajna – TV

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker